Cristiano Ronaldo, gata cu petrecerea: Presa internaţională a descoperit un amănunt trist pentru starul lui Juventus
0
Cristiano Ronaldo are un „aspirator de trofee“ la el, iar CV-ul său arată fabulos la 34 de ani. Totuşi, pentru el tocmai s-a încheiat o serie formidabilă.
Juventus a dominat fotbalul italian în ultimii ani, câştigând opt titluri consecutive, patru Cupe ale Italiei şi patru Supercupe. Iar în momentul în care torinezii l-au transferat pe Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, mulţi au crezut că Juve va fi cu adevărat imbatabilă, cel puţin în Italia.
Realitatea însă ne spune altceva, cel puţin în acest punct al sezonului. Concret, în Serie A, trupa pregătită de Sarri e pe 2, ce-i drept, la egalitate de puncte cu liderul Inter. Iar în Supercupă, tocmai a fost învinsă de Lazio, echipă în faţa căreia pierduse şi în campionat, la 7 decembrie.
Eşecul din Supercupă a fost unul în care Cristiano Ronaldo, deşi integralist, nu şi-a putut ajuta mult echipa. Şi, odată cu pierderea Supercupei, portughezul şi-a văzut întreruptă seria celor 12 finale pe care le încheiase cu trofeul în mână!
Concret, Ronaldo triumfase în:
*Finalele Ligii Campionilor din 2014, 2016, 2017 şi 2018
*Finalele Mondialului Cluburilor din 2014, 2016 şi 2017
*Supercupa Europei în 2014 şi 2017
*Supercupa Italiei din 2018
*Finala Euro 2016
*Finala Ligii Naţiunilor 2019
CITEŞTE ŞI:
Italienii „fierb“ şi acuză: Ce a putut să zică antrenorul lui Lazio despre meciul CFR - Celtic