Craiova – Farul, meci fabulos: Șapte goluri, execuții superbe și gafe uluitoare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când a fost redenumit Superliga, în campionatul românesc s-au înmulțit supermeciurile! Partida care a încheiat etapa a 9-a, CS U Craiova – Farul Constanța, se încadrează, fără îndoială, în această categorie.

Gheorghe Hagi, nervos după gafele portarului său. FOTO: Arhiva Adevărul
Gheorghe Hagi, nervos după gafele portarului său. FOTO: Arhiva Adevărul

Neînvinsă în actuala ediție a Superligii, cu cinci victorii și trei remize în precedentele opt runde, Farul lui Hagi părea că își va continua seria excelentă, la Severin. „Marinarii“ au deschis scorul repede, prin Vlad Morar (2), iar după egalarea lui Markovic (26), un alt fotbalist reinventat Hagi, vorbim despre Gabi Torje (32 de ani), a ieșit la rampă. O „epavă“ fotbalistică, sezonul trecut, la Dinamo, Torje a reușit o „dublă“ fabuloasă, în decurs de opt minute, ridicând scorul la 3-1 pentru Farul. Ambele reușite ale fostului internațional au fost cu adevărat splendide! Prima a venit cu un lob peste portarul Lazar, iar a doua cu un șut fantastic, fără preluare, care l-a lăsat spectator pe același goalkeeper de 31 de ani.

Și, totuși, la pauză, tabela a arătat 3-2 pentru Farul, după ce Andrei Ivan și-a încercat norocul, a tras la poartă dintr-o poziție care nu anunța mare lucru, dar mingea a fost deviată și a intrat în poartă, spre ghinionul nefericitului Aioani. În acel moment, portarul Farului n-avea de unde să știe că seara sa de coșmar e abia la început!

Marian Aioani a făcut un meci de coșmar. FOTO: Facebook
Marian Aioani a făcut un meci de coșmar. FOTO: Facebook

Aioani, „groparul“ Farului

La reluare, meciul părea că a scăzut în intensitate. Asta până când Markovici (66) a reușit „dubla“, după o altă fază frumoasă în care mingea a trecut printre picioarele lui Aioani. Și, totuși, adevărata gafă a portarului constănțenilor avea să vină, în minutul 71. Atunci, o lovitură liberă a fost executată de Dan Nistor la colțul lung, Aioani a ieșit să boxeze, dar a ratat mingea care a căzut în plasă: 4-3 Craiova!

Așa s-a și încheiat o partidă nebună, care a pus capăt invincibilității Farului, în actuala ediție a Superligii. Asta spre bucuria Rapidului, care rămâne pe primul loc, după etapa a 9-a.

VEZI GOLURILE MECIULUI CS U CRAIOVA - FARUL

Superliga, etapa a IX-a

Vineri

Sepsi – Mioveni 0-1

Universitatea Cluj - „U“ Craiova 1948 1-1

Sâmbătă

UTA – Chindia 1-1

Voluntari – Rapid 0-1

Duminică

Petrolul – Botoșani 2-1

Luni

FC Argeș – Hermannstadt 0-1

CS U Craiova – Farul Constanța 4-3

15 decembrie

FCSB – CFR Cluj 20.00

Clasament

1. Rapid 9 7 0 2 10-4 21

2. Farul Constanța 9 5 3 1 16-9 18

3. Petrolul Ploiești 9 5 2 2 9-7 17

4. Hermannstadt 8 4 4 0 11-5 16

5. CS U Craiova 8 4 2 2 11-9 14

6. FC Argeș 9 4 1 4 9-11 13

7. CFR Cluj 7 4 0 3 13-9 12

8. Botoșani 8 3 3 2 8-7 12

9. UTA 9 3 3 3 8-10 12

10. „U“ Craiova 1948 9 3 2 4 11-10 11

11. Sepsi 9 2 4 3 9-7 10

12. Voluntari 9 2 2 5 6-10 8

13. FCSB 7 1 4 2 9-12 7

14. Mioveni 9 1 3 5 5-13 6

15. Universitatea Cluj 9 0 4 5 5-11 4

16. Chindia Târgoviște 8 0 3 5 9-15 3

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite