Cornel Ţălnar: „Nu ştiu dacă rămân la Dinamo”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo întâlneşte mâine pe Astra Ploieşti într-un meci decisiv pentru ocuparea ultimului loc care duce în Liga Europa.

În cazul unui succes, coroborat cu un eşec al Rapidului la Braşov, „câinii roşii" vor prinde Europa. „Dacă vom câştiga, matematic suntem calificaţi pentru Europa League, dar în condiţiile în care şi ei luptă pentru evitarea retrogradării va fi destul de dificil, însă sper să trecem cu brio. Avem patru absenţi, Moţi şi Andrei Cristea sunt suspendaţi, iar N'Doye şi Kone sunt accidentaţi", a spus Cornel Ţălnar. În ceea ce priveşte viitorul său la Dinamo, Ţălnar nu ştie dacă îi va antrena pe bucureşteni şi în sezonul viitor. „Pe mine nu mă mai deranjează nimic de mult. Dacă vreau eu să continui cu Dinamo? Nu ştiu, vedem la vară", afirmat, enigmatic, antrenorul.

Dinamo a „învins" datoria către Turcu
FC Dinamo a primit din partea Federaţiei Române de Fotbal licenţa pentru sezonul 2010/2011 al Ligii I, după a depus, ieri, ultimele acte la dosar. Directorul executiv Petre Buduru a precizat că au fost probleme în legătură cu o presupusă datorie a clubului faţă de fostul acţionar Vasile Turcu. „Dinamo a primit licenţa. Au fost unele probleme legate de o presupusă datorie a clubului faţă de domnul Vasile Turcu, însă aceastea s-au rezolvat, constatându-se că această speţă nu era de competenţa Comisiei de Licenţiere", a precizat oficialul grupării „alb-roşii". Vasile Turcu a decis să se retragă din acţionariatul FC Dinamo, solicitând circa două milioane de euro, bani pe care i-a investit în club. El declara, în 28 aprilie, că în cazul în care gruparea „alb-roşie" nu îşi achită datoriile se va supune legii falimentului şi riscă să nu mai primească licenţa de club profesionist.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite