Copos, aproape să ia trei "studenţi"
0atronul giuleştenilor, George Copos, continuă tratativele cu finul său, bossul de la Sportul Studenţesc, pentru aducerea în Grant a celor trei fotbalişti doriţi de Răzvan Lucescu, atacantul
atronul giuleştenilor, George Copos, continuă tratativele cu finul său, bossul de la Sportul Studenţesc, pentru aducerea în Grant a celor trei fotbalişti doriţi de Răzvan Lucescu, atacantul Ionuţ Mazilu, Costin Lazăr şi Stelian Stancu.
Oficialul rapidist este foarte aproape de a renunţa la cele 50 de procente pe care le deţine asupra mijlocaşului din Regie, Tiberiu Bălan şi de a-l ceda pe Marius Postolache. Discuţiile se poartă puternic asupra valorii cu care trebuie să fie evaluaţi cei doi jucători. Fostul vicepremier speră să poată renunţa la cei doi fotbalişti şi să adauge încă 1,5 milioane de euro pentru a-i aduce în lotul lui Lucescu pe Mazilu, Lazăr şi Stancu. Cum Vasile şiman nu pare dispus încă să îi facă pe plac naşului său, discuţiile continuă într-un ritm intens. Din câte se pare, anunţul achiziţionării celor trei "studenţi" se va face astăzi sau cel mai târziu mâine.
Chiar dacă vor ajunge în Grant, cei trei fotbalişti vor avea o perioadă de câteva săptămâni de antrenamente intense pentru a recupera timpul cât au fost mai mult cu gândul la ce echipă vor evolua decât la pregătire. Ionuţ Mazilu va avea şi mai mult de tras, pentru că va fi al şaptelea atacant din lotul lui Răzvan Lucescu.
Rapid riscă suspendarea terenului
În minutul 47, portarul craiovenilor, Mircea Bornescu, s-a prăbuşit pe gazon ţinându-se cu ambele mâini de cap. Goalkeeperul primise o brichetă în cap, aruncată dinspre galeria gazdelor. Arbitrul s-a dus spre portar şi a luat obiectul care l-a lovit şi l-a predat observatorilor partidei, aceştia consemnând incidentul. Formaţia Rapid riscă din nou să joace meciurile de "acasă" pe terenurile altor echipe, după ce partida cu Jiul din acest sezon (1-0) au disputat-o la Ploieşti, pe arena divizionarei C Astra. Următoarea partidă a giuleştenilor pe teren propriu urmează să aibă loc în etapa a şasea în faţa formaţiei patronate de Adrian Porumboiu, FC Vaslui.























































