Clujeni instigatori!
0
Suporterii care şi-au dat în petic la Budapesta sunt fanii Universităţii Cluj. Până spre finalul primei părţi a jocului de ieri totul a decurs normal. Au fost aplauze la unison pentru Cozma, s-au respectat imnurile. În repriza a doua a început războiul.
În minutul 26 al meciului, circa 20-30 de indivizi la bustul gol şi îmbibaţi de alcool au intrat în sectorul rezervat românilor. Misiunea lor a fost clară încă de la început, când de pe scări au început să arate semne obscene spre galeria lui Ujpest.
După pauză însă, s-a dezlănţuit iadul. Huliganii, suporteri ai echipelor „U” Cluj, Dinamo, dar şi din alte părţi ale ţării, au aprins torţe şi le-au aruncat pe teren, una dintre ele fiind foarte aproape să lovească un cameraman maghiar. De altfel, doi dintre suporteri sunt cercetaţi de poliţia maghiară pentru acest incident. Apoi, huliganii lui Ujpest au replicat cu „Ţiganii, ţiganii”.
I-au deranjat şi pe fanii români paşnici
Duelul verbal dintre cele două galerii a continuat cu referiri istorice. Românii au scandat „Trianon, Trianon” şi au afişat un mesaj cu 1919 (anul înfiinţării lui „U” Cluj, dar şi anul semnării primelor tratate, finalizate la Trianon, ce includeau Transilvania şi partea răsăriteană a Banatului în cadrul României).
Maghiarii au răspuns cu bannerul în care era afişată Ungaria Mare. În acel moment, oficialii celor două federaţii au anunţat forţele de ordine să elimine acele mesaje din tribune. Agenţii de pază au intrat în ambele sectoare, dar huliganii din ţară nu s-au oprit aici.
Au scandat „Trianon, Trianon”, dar au trecut şi la cântece mizerabile de genul „E România, patria noastră, şi ne p...m pe Ungaria voastră” sau „Dragomir Dumitru, du-te după fii-tu”, aluzie la faptul că preşedintelui LPF i-a murit un copil în urmă cu ceva timp. Mai mult, românii au fost la un pas să se bată şi între ei, extremiştii fiind acuzaţi de ceilalţi fani că sunt huligani şi strică atmosfera.
Au bătut crunt un jandarm
Suporterii lui „U” Cluj nu sunt la prima abatere. În urmă cu an, înaintea meciului U Cluj – CFR Cluj, mai mulţi fani au snopit în bătaie un jandarm, care a ajuns în spital, după ce a fost lovit cu o cărămidă. Doi dintre suporteri au fost încadraţi la tentativă de omor şi au primit condamnări la închisoare de 6 şi 5 ani, iar alţi doi au primit 3 ani, respectiv un an.























































