Ciobi, după ce fanii i-au strigat demisia: „Nu renunţ, nu sunt laş!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui Dinamo a fost contestat iar de suporterii „câinilor", după al patrulea meci la rând în care „roş-albii" nu au reuşit să câştige.

La finalul meciului cu Vaslui, pierdut de Dinamo cu 1-0, fanii „câinilor" i-au cerut demisia lui Ciobotariu. Suporterii îi reproşează antrenorului faptul că „roş-albii" au câştigat un singur meci în acest retur, cel cu Gaz Metan, şi acela când medieşenii au jucat aproape tot meciul cu un om mai puţin. De atunci au urmat patru jocuri în care Dinamo a luat doar două puncte şi a pierdut primul loc al clasamentului în favoarea lui CFR Cluj, care s-ar putea distanţa azi la cinci puncte dacă va învinge Oţelul.
„Fanii sînt dezamăgiţi, e normal să fie aşa atunci cînd echipa lor favorită pierde. Prin prestaţia noastră i-am făcut să sufere şi acesta a fost modul lor de a protesta, însă nu renunţ. Aş fi un laş să plec acum şi să părăsesc corabia în plin naufragiu. Din acest moment se vor vedea caracterele puternice. De aici înainte vom vedea dacă sîntem bărbaţi adevăraţi", a declarat Ciobotariu.

A dat vina pe absenţe
"Nu vreau să găsesc scuze, dar e foarte greu să joci împotriva Vasluiului fără 3 jucători de bază. Dacă i-aş fi avut la dispoziţie pe Grigore şi pe Luchin, aş fi putut să joc cu Scarlatache fundaş dreapta, aşa... A jucat Rus fundaş dreapta, a avut câteva ocazii bune de a centra, dar nu a reuşit".

Meciurile cu Gaz Metan şi Rapid, decisive
„Trecem printr-o perioadă dificilă, e al doilea insucces pe teren propriu, dar avem jocuri importante în săptămîna care vine şi avem posibilitatea să remediem repede ce am irosit acum. Semifinala de Cupă cu Gaz Metan şi derby-ul cu Rapid, la ele mă refer".


L-a apărat pe Alexe
"Haideţi să nu aruncăm acum cu pietre în Alexe. N-a jucat bine, OK, dar a trecut printr-o perioadă grea, i-a murit tatăl şi e afectat. Cînd pierdem sîntem toţi de vină, în frunte cu mine, nu doar un jucător anume".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite