Cine este Alexandru Deaconu, favoritul postului de preşedinte al CCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mediafax | Alexandru Deaconu ar putea fi viitorul preşedinte al CCA
Mediafax | Alexandru Deaconu ar putea fi viitorul preşedinte al CCA

După demiterea lui Ion Crăciunescu de la şefia CCA, Alexandru Deaconu pare soluţia viabilă pentru postul de preşedinte.

În urma deciziei de miercuri a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, Alexandru Deaconu e favorit să-i ia locul lui Ion Crăciunescu la Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA).

Deaconu s-a arătat interesat de propunerea primită: „Am vorbit cu domnul Kassai şi a rămas ca mâine dimineaţă să mă întâlnesc cu dânsul şi să vorbim despre posibilitatea de a prelua CCA. Răspunsul e da, dar e şi nu. Să văd care sunt aşteptările lor. Le punem cap la cap şi vedem dacă ajungem la un rezultat comun”.

Arbitrul nu este la prima tentativă de a se instala la şefia CCA: „Am avut mai multe discuţii pe acest subiect şi în urmă cu doi ani. Era altă situaţie, aveam perspective mari pe plan internaţional, iar răspunsul meu a fost nu. Eu am fost retrogradat în categorie, n-am mai arbitrat de şapte luni, fiind accidentat, aşa că situaţia diferă.

Deaconu a debutat în Divizia A în anul 2000, când a condus la centru partida Astra Ploieşti-Universitatea Craiova. În 2005 a devenit arbitru FIFA, primul meci internaţional al său fiind FK Khazar Lankaran - Nistru Otaci.

Cu 178 de meciuri în Liga I, ultimul meci pe care l-a arbitrat Deaconu a fost în decembrie 2011, între Pandurii Tg. Jiu şi Ceahlăul Piatra Neamţ. La începutul lunii ianuarie, Deaconu s-a operat la genunchi, motiv pentru care a absentat în returul campionatului intern. În prezent, acesta este încă în recuperare şi a început alergările uşoare.

Cazul bricheta”- contestat de suporteri, susţinut de Traian Băsescu

În meciul disputat între Rapid şi Steaua, pe stadionul Giuleşti, Deaconu a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată din tribune şi a decis oprirea meciului. În urma acestei decizii, Steaua a câştigat la masa verde cu 3-0.

Gestul arbitrului de a opri meciul a atras nenumăraţi contestatari în rândul suporterilor. Pe de altă parte, acestă a fost premiat de preşedintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul Meritul Sportiv, acordat pentru merite în combaterea violenţei în sport.

Şi-a făcut junioratul ca fotbalist la Steaua

Alexandru Deaconu a fost şi jucător de prima divizie. Acesta şi-a făcut junioratul la Steaua Bucureşti, dar a bifat şi echipe precum Oţelul Galaţi şi Steaua Mizil, la care şi-a încheiat cariera.

Situaţia la CCA este una delicată, întrucât sunt programate cursurile şi testele cu arbitri pentru săptămâna viitoare. Prin demiterea lui Crăciunescu, nu mai există nimeni care să se ocupe de acest lucru.

Al doilea mandat al lui Crăciunescu la CCA a durat nouă luni, fiind numit în octombrie 2011 în funcţie, după arestarea lui Vasile Avram.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite