Cine e fotbalistul Generaţiei de Aur pe care Revoluţia l-a prins cu 1,5 milioane de lei în casă şi care după un an nu mai avea niciun ban
0
Fotbaliştii au câştigat întotdeauna foarte bine, indiferent de perioadele în care au jucat, chiar dacă banii nu erau la fel de mulţi ca cei de acum.
Dan Petrescu, unul dintre membrii marcanţi ai Generaţiei de Aur, a povestit la Europa FM că Revoluţia l-a prins cu un milion şi jumătate de lei în casă. "Câştigam foarte mulţi bani. Noi, la Steaua, chiar eram norocoşi. Aveam mulţi bani pentru că încasam prime şi băteam mereu. tata , săracu, întreba mereu ce să facem cu atâţia bani. la Revoluţie ţineam în casă un milion şi jumătate de lei, în condiţiile în care o maşină era 70.000 de lei. La un an după Revoluţie însă nu mai aveam nimic. S-au devalorizat. Cei care au avut cap şi-au cumpărat apartamente, au luat spaţii. Eu n-am luat nimic şi nu m-am ales cu nimic", a mărturisit Dan Petrescu.
El şi-a amintit şi o întâmplare haioasă, de pe vremea când juca la FC Olt. "Nu aveam loc la Steaua şi m-au trimis acolo un an. A fost foarte bine, pentru că jucam meci de meci. Dar cei mai fericiţi au fost părinţii mei. După fiecare meci primeam nişte pungi mari cu mâncare, cu de toate, carne, salam, tot ce era nevoie. Le duceam acasă şi mama îmi spunea să nu cumva să plec de la FC Olt pentru că nu mai primim mâncare. pe ei asta îi interesa, nu banii", a mai spus Petrescu.
