CICLISM: Lance Armstrong va participa în Turul Irlandei
0Americanul Lance Armstrong va lua startul în Turul ciclist al Irlandei, programat în luna august, imediat după participarea sa, încă neconfirmată oficial, în Turul Franţei, au anunţat luni organizatorii cursei irlandeze, citaţi de agenţia EFE.
Rutierul texan, în vârstă de 37 ani, care a câştigat de şapte ori la rând Marea Buclă, între 1999 şi 2005, va profita de prezenţa în Irlanda pentru a susţine o conferinţă specială la Dublin, având drept subiect cancerul.
Evenimentul va fi organizat de Fundaţia Lance Armstrong (LAF), fondată de către ciclistul american în 1997, după ce a reuşit să învingă un cancer testicular. Americanul a decis să revină în competiţiile cicliste luna trecută, după o pauză de peste trei ani, cu scopul de a susţine lupta împotriva acestei maladii şi ajuta, totodată, victimele cancerului.
Turul ciclist al Irlandei va debuta pe 19 august, în localitatea nord-irlandeză Lisbur, în apropiere de Belfast. Campionul american a mai participat la această cursă în anul 1992.
'Va fi un lucru extraordinar să-l vedem din nou pe Lance Armstrong concurând pe şoselele Irlandei. Sunt convins că îi vom putea oferi o cursă pe măsură sa şi să promovăm, totodată, mesajul său de luptă împotriva cancerului în întreaga lume, prin intermediul televiziunii', a declarat Darach McQuaid, directorul cursei, citat de presa irlandeză.























































