Cele mai interesante amănunte despre derbyul Universitatea Cluj – CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii Universităţii fac parte din istoria derbyului Clujului FOTO Mediafax
Suporterii Universităţii fac parte din istoria derbyului Clujului FOTO Mediafax

Universitatea Cluj nu a mai învins pe CFR Cluj de 20 de ani este una dintre datele statistice ale derbyului Clujului vechi de 65 de ani.

Jurnaliştii site-ului redactiadestiri.ro au alcătuit un top al celor mai interesante amănunte despre meciul de tradiţie din fotbalul românesc Universitatea Cluj – CFR Cluj. Informaţiile oferite provin din cartea “Cluj contra Cluj”. Istoria celui mai vechi derby local din România. Universitatea – CFR 1907”, scrisă de doi jurnalişti clujeni, Tiberiu Fărcaş şi Bogdan Stanciu.

Iată topul alcătuit de site-ul redactiadestiri.ro:

1. Meciul de sâmbătă, 24 noiembrie, este cel de al 65 -lea derby de Cluj dintre Universitatea şi CFR.
2.”U” nu a mai învins-o pe CFR de douăzeci de ani (1992) şi, într-un meci de primă ligă, de 40 de ani (1972).
3.Cele două echipe nu s-au întâlnit timp de 31 de ani în Divizia A, între 1976 şi 2007.
4. După al Doilea Război Mondial şi până în 1973, meciurile de „acasă” ale celor două echipe s-au desfăşurat pe acelaşi stadion, cel din Parcul Central, numit pe atunci „Gheorghe Gheorghiu-Dej” şi apoi „Municipal”.
5. „U” şi CFR au căzut „braţ la braţ” de două ori în liga a doua, în sezoanele 1949/50, respectiv 1975/76.
6. Şase derbyuri la rând s-au încheiat cu scor egal în perioada mai 1973-septembrie 1975.
7. Atacantul Mihai Adam, care a jucat la ambele echipe, a ieşit de două ori golgheter al României cu „U” (1964/65 – 18 goluri şi 1967/68 – 15 goluri) şi o dată cu CFR (1973/74 – 23 de goluri).
8. În total, 159 de goluri au fost marcate în meciurile oficiale dintre „U” şi CFR.
9. Sezonul 1974/75 a fost singurul sezon fără gol în derbyurile dintre „U” şi CFR.
10. Singurul meci decis la loviturile de departajare dintre cele două echipe a fost cel din 14 octombrie 2008, când CFR a învins pe Universitatea cu 14-13, chiar pe terenul studenţilor.
11. Cea mai mare diferenţă de scor în favoarea CFR (pe atunci KTC) s-a înregistrat în 1920, 8-0.
12. Cea mai mare diferenţă de scor în favoarea lui „U” s-a înregistrat în 1958, 6-0.
13. Primul gol marcat de un străin în derbyul Clujului a aparţinut argentinianului Christian Fabbiani, în decembrie 2007.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite