Ce lovitură! Rafael Nadal, aproape de retragerea pe ultima sută de metri de la Jocurile Olimpice
0Tenismenul spaniol Rafael Nadal nu s-a antrenat joi din cauza unei probleme fizice şi participarea sa la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris devine incertă, a dezvăluit antrenorul său, Carlos Moya, conform Agerpres.

”El a simţit o durere ieri dimineaţă, după amiază avea o jenă şi înainte ca să se agraveze a decis să se oprească. Nu pot garanta nimic, nici că nu va juca, nici că va juca. Pentru moment este vorba despre odihnă şi vindecare. Orice durere pe care o poate avea Rafa în acest moment, trebuie să o iei cu suspiciune şi cu prudenţă”, a spus Moya la postul naţional de radio al Spaniei.
Nadal și-a anulat ambele antrenamente de ieri
Joi, Nadal avea programate două antrenamente cu germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre, ambele anulate. Antrenorul său este sceptic și privește cu rezerve viitorul lui Rafa la Paris, existând riscul ca acesta să nu mai poată concura pentru ultima dată în cariera sa la cea mai importantă competiție sportivă a lumii.
Nadal s-a odihnit pentru a ”nu se forţa şi să-şi dea timp să vadă dacă îşi revine bine. Vom vedea în ce stare se află vineri şi sâmbătă. Îşi doreşte foarte mult să joace aceste meciuri, desigur, este o dată marcată în calendarul lui de ani de zile. Este un concurent înnăscut şi vrea să joace la simplu şi la dublu. Îşi doreşte foarte mult să joace la dublu cu Carlos Alcaraz. Este prima dată când joacă împreună şi este istoric pentru tenisul spaniol”, a adăugat Carlos Moya.
Rafael Nadal este campion olimpic la Beijing 2008, iar la Rio 2016 a cucerit aurul la dublu, alături de Marc Lopez, după o finală contra românilor Horia Tecău și Florin Mergea. La Jocurile Olimpice 2024, Rafa și-a programat să facă pereche cu Carlos Alcaraz, iar la simplu toată lumea așteaptă un duel de vis cu Novak Djokovici, în turul 2.