Căpitanul Finlandei: „Rezultatul meciului cu România este o mare dezamăgire pentru noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a învins Finlanda, în deplasare FOTO AFP
România a învins Finlanda, în deplasare FOTO AFP

Niklas Moisander, căpitanul finlandezilor, a comentat înfrângerea suferită de echipa sa marţi, pe teren propriu, în favoarea României (0-2).

„Acest rezultat reprezintă o mare dezamăgire pentru noi, nu are rost să negăm acest lucru. Nu pot spune că România ne-a surprins. La fel ca şi cu Grecia, totul a decurs aşa cum ne aşteptam, România a jucat aşa cum credeam că o va face. Am ştiut ce trebuia să ştim. În prima repriză, tactica noastră a funcţionat OK şi la pauză ne-am spus că trebuie să avem răbdare în partea secundă, o ocazie ne-ar fi fost de ajuns. 

În schimb, România a marcat şi totul a devenit foarte greu. A fost dezamăgitor să primim gol după un corner atât de devreme în repriza a doua. Oricum, şi cartonaşul roşu a făcut totul mult mai greu. Acum trebuie să ne pregătim cât de bine putem pentru meciul cu Ungaria. Este clar că trebuie să câştigăm următoarele partide“, a declarat purtătorul banderolei de căpitan al echipei finlandeze.

Presa finlandeză, despre victoria „tricolorilor“: „România ne-a spulberat visul“

VIDEO Finlanda - România 0-2: Trăiască „regele“ Sânmărtean. Adio Piţurcă. Caz de Dosarele X la Helsinki

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite