Campionatul European de atletism, dat peste cap de o operațiune a poliției engleze
Reuniunea a doua de sâmbătă, 15 august, din cadrul Campionatului European de atletism de la Birmingham a fost perturbată de o opetațiune a poliției britanice. Un bărbat de circa 30 de ani a fost arestat sub suspiciunea de fraudă. Din acest motiv, au fost amânate festivități de premiere, iar unii atleți și spectatorii n-au putut părăsi arena pentru ceva timp.

Incidentul s-a produs în zona Stadionului Alexander, după ce autorităţile au descoperit un bărbat care avea o acreditare necorespunzătoare. Au fost adoptate măsuri suplimentare de securitate şi a fost suspendat temporar transportul destinat personalului şi sportivilor.
Participanții la Campionatul European de atletism au fost informațo că niciuna dintre cele șase ceremonii de premiere programate nu se va mai desfășura. Cum n-au fost furnizate informații clare, au circulat zvonuri uneori contradictorii, fiind cunoscut doar că s-a produs „un incident de securitate”. Ceea ce a stârnit și o oarecare teamă.
La finalul reuniunii, transportul public în zonă a fost oprit, iar mulți spectatori au rămas blocați pentru o perioadă îndelungată pe vasta esplanadă din fața Stadionului Alexander. Și trebuie spus că arena a fost aproape plină, atingându-se capacitatea maximă de 20.000 de locuri. Marea majoritate a spectatorilor care au venit la stadion au folosit transportul public și aceasta fiindcă în zonă nu există locuri de parcare disponibile. Cei care veniseră pe jos sau cu mașina au putut părăsi stadionul fără probleme prin alte ieșiri. S-a remarcat o prezență numeroasă a forțelor de ordine. Și potrivit relatării spectatorilor, polițiștii erau înarmați, ceea ce în Marea Britanie se întâmplă doar în cazuri grave.

Potrivit presei britanice, mai mulţi sportivi, printre care britanica Amy Hunt, şi mii de spectatori au fost nevoiţi să aştepte peste o oră înainte de a putea părăsi stadionul. Cu toate acestea, poliţia din West Midlands a precizat că nu a existat un pericol iminent pentru public şi a mulţumit spectatorilor pentru răbdare.
Serviciile de transport au revenit la normal duminică dimineaţă, au anunţat organizatorii competiţiei.
În această dimineață, European Athletics a emis un comunicat prin care a confirmat producerea unui „incident care a implicat poliția” în seara precedentă. „Transportul legat de campionat a fost suspendat până la implementarea măsurilor de securitate necesare, în timp ce poliția din Ak a arestat un bărbat de aproximativ 30 de ani, în legătură cu un presupus caz de fraudă.” Un purtător de cuvânt al poliției din West Midlands a confirmat arestarea bărbatului, care rămâne în custodia autorităților.





















































