Campioană şi de Crăciun: Simona Halep a câştigat fără emoţii turneul din Thailanda
0
Simona Halep s-a impus în finala turneului demonstrativ din Thailanda, câştigând cu 6-2, 6-3 meciul cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 4 WTA.
Simona Halep a câştigat turneul demonstrativ de la Hua Hin, după ce a trecut în două seturi de Karolina Pliskova, scor 6-2, 6-3.
Simona nu a avut nevoie decât de o oră, aproximativ 30 de minute pe set, pentru a se impune în meciul cu locul 4 WTA.
De altfel, Simona Halep a avut mai mereu ac de cojocul Pliskovăi, pe care o conduce cu 5-1 la meciuri directe. Fiind o partidă demonstrativă, acest joc nu va conta totuşi în palmaresul oficial şi nici puncte WTA nu se acordă. În schimb, românca a primit un trofeu interesant din partea organizatorilor demonstrativului şi un bonus financiar generos.
Halep, Pliskova. Konta şi Ostapenko au mai primit şi câte un tablou din partea organizatorilor, cermonia organizându-se chiar înaintea jocului dintre Konta şi Ostapenko, finala „mică“ a turneului.
Simona rămâne cu două meciuri bune după acest turneu „amical“, ambele câştigate împotriva unor jucătoare de top (Johanna Konta şi Karolina Pliskova), iar aceste victorii îi conferă un moral bun înaintea noului sezon. Halep mai rămâne câteva zile în Thailanda, după care se deplasează în China pentru turneul de la Shenzen (1-7 ianuarie).