Buzărnescu, bilanţ dezolant pentru România: Ce spun cifrele sale de când joacă sub tricolor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mihaela Buzărnescu are un singur set câştigat în şase meciuri pentru România
Mihaela Buzărnescu are un singur set câştigat în şase meciuri pentru România

De apreciat pentru că s-a prezentat la echipa de tenis, de câte ori a fost convocată, Mihaela are, totuşi, o problemă: a pierdut toate partidele în care a fost trimisă pe teren.

Semifinala cu Franţa, la Fed Cup 2019, a marcat un moment de răscruce pentru echipa feminină de tenis. Pentru că, începând de atunci, tricolorele traversează o serie dezastruoasă: patru meciuri, patru înfrângeri!

După eşecul dramatic de la Rouen, scor 2-3, au urmat partidele pierdute, pe rând, cu Rusia (la Cluj), Italia (la Cluj) şi Polonia (la Radom). Ceea ce înseamnă că, în perioada 11-12 noiembrie, România trebuie să joace un baraj, în încercarea de a rămâne în Grupa Mondială, după ce a ratat calificarea la turneul final de la „Billie Jean King Cup“.

Eşecul din weekend, cu Polonia, deşi previzibil, având în vedere componenţa celor două loturi, a scos la iveală şi un amănunt dezolant pentru o jucătoare din România. Vorbim despre Mihaela Buzărnescu (33 de ani, 123 WTA). „Miki“, spre deosebire de colegele ei, e de apreciat pentru că, de câte ori s-a apelat la ea, s-a prezentat la echipa feminină. Problema e că, în ciuda faptului că a dat totul sub tricolor, Buzărnescu are un bilanţ catastrofal! Şase înfrângeri în şase partide, începând din 2019, de când şi-a făcut apariţia în echipa feminină! Şi mai trist e că, în aceste şase meciuri, „Miki“ a câştigat un singur set.

Practic, în ultimii ani, marea calitate a lui Buzărnescu a fost că a acceptat să joace pentru România, pe când colegele ei au refuzat, sistematic, acest lucru din varii motive. Un alt exemplu, în acest sens, a fost la Jocurile Olimpice din 2020. Când Federaţia Română de Tenis s-a lovit de refuzurile venite pe bandă, „Miki“ s-a arătat încântată să meargă la Tokyo. Acolo, a reuşit, totuşi, să obţină o victorie, 6-7, 7-5, 6-4 cu americanca Alison Riske. În turul II însă, „Miki“ a părăsit competiţia: 1-6, 2-6 cu Marketa Vondrousova (Cehia).

Swiatek

La alţii, vedetele dau totul pentru naţională

Partidele din cadrul Billie Jean King Cup, disputate în weekend, au arătat, încă o dată, ce diferenţă există între România şi alte ţări, în această competiţie. Dacă la noi, cele mai bune jucătoare au invocat diferite motive pentru a sări peste duelul cu Polonia, în schimb, alte echipe s-au prezentat la meciuri cu jucătoarele lor cele mai bune. Chiar Polonia a fost reprezentată de ocupanta locului 1 mondial, la ora actuală, Iga Swiatek (foto). 

Iată alte nume grele care au evoluat pentru ţările lor, în weekend:

*Canada = Fernandez (21 WTA)

*Germania = Kerber (17 WTA)

*Kazahstan = Rybakina (19 WTA)

*Cehia = Vondrousova (32 WTA)

*Marea Britanie = Răducanu (12 WTA)

*SUA = Pegula (14 WTA)

În ciuda eşecului categoric contra Poloniei, în debutul său în funcţia de căpitan-nejucător, Horia Tecău (37 de ani) s-a arătat mulţumit de această experienţă. „M-am simţit chiar bine. M-am înţeles foarte bine cu fetele, am avut comunicare, mi-a plăcut că au ascultat, că au întrebat! În ciuda scorului (n.r. - 0-4 pentru Polonia), ca primă experienţă pentru mine, eu sunt încântat“, a spus Tecău pentru prosport.ro.

3 înfrângeri în trei partide are Mihaela Buzărnescu, în turneele WTA şi ITF, în acest sezon, cu Bonaventure (198 WTA), Gadecki (166 WTA) şi Bains (336 WTA).   

Buzărnescu, sub tricolor

*2022: 1-6, 0-6 cu Swiatek (Polonia)

*2021: 5-7, 6-7 cu Cocciaretto (Italia)

*2021: 2-6, 6-2, 6-7 cu Trevisan (Italia)

*2019: 3-6, 3-6 cu Caroline Garcia (Franţa)

*2019: 4-6, 2-6 cu Siniakova (Cehia)

*2019: 1-6, 4-6 cu Pliskova (Cehia)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite