Bun ca vinul de Porto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Săpunaru a început sezonul cu dreptul în Portugalia. Românul a câştigat Supercupa, după ce Porto a bătut-o pe Benfica Lisabona cu 2-0. Fundaşul român a avut o evoluţie bună, dar a părăsit terenul accidentat în minutul 74, după ce a fost călcat de un adversar.

Cristi Săpunaru a început perfect noul sezon la FC Porto. Titularizat de noul antrenor Andre Vilas-Boas în flancul drept al apărării în locul lui Miguel Lopes, ex-rapidistul a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în Supercupa Portugaliei, câştigată de echipa sa cu 2-0 în faţa campioanei Benfica Lisabona.

În finalul primei reprize, „Săpun" a avut o ocazie mare, şutul său violent din unghi  fiind blocat cu vârful degetelor de portarul Benficăi. Nu a fost singura fază controversată a partidei cu Săpunaru în prim-plan. Acesta l-ar fi doborât în careu pe Fabio Coentrao, Benfica solicitând un penalty. Arbitrul partidei a arătat însă doar galben pentru simulare fundaşului stânga al „vulturilor", o decizie justificată conform presei lusitane.

Cu siguranţă, Săpunaru ar fi terminat meciul în teren dacă nu ar fi fost accidentat în minutul 57 de David Luiz, o fază controversată în urma căreia ultimul merita cartonaşul roşu. Fundaşul Benficăi l-a călcat intenţionat pe Săpunaru din spate, românul suferind o contuzie cu la glezna dreaptă, motiv pentru care a fost schimbat în minutul 74 în aplauzele fanilor „dragonilor".

Interzis la naţională

Încrederea arătată de Vilas-Boas lui Cristi Săpunaru în acest debut de sezon la Porto îl recomandă pe fundaşul de bandă dreaptă şi pentru revenirea la echipa naţională. După ce a înjurat mai mulţi ziarişti şi pe câţiva membrii ai staff-ului, în aeroport, la revenirea în ţară a „tricolorilor" după amicalul din Polonia, federaţia l-a suspendat pe Săpunaru două meciuri şi l-a amendat cu 1000 de euro.

Jucătorul lui Porto nu a fost însă convocat de Răzvan Lucescu pentru amicalele cu Macedonia şi Honduras, disputate după expirarea pedepsei lui Săpunaru (valabilă pentru meciurile cu Israel şi Ucraina). 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite