Bronz cu gust amar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Ponor la bârnă
Cătălina Ponor la bârnă

România a urcat pe podium la proba pe echipe, dar, dacă profitam de căzăturile rusoaicelor, puteam lua argintul foarte uşor. Evoluţia la paralele ne-a tras în jos, însă Ponor şi Izbaşa au făcut senzaţie.

Echipa lui Bellu şi Bitang stă doar în Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa, cele care au dus greul în concursul pe echipe. Dacă România ar mai fi avut însă măcar încă două gimnaste de calibrul lor, lucrurile puteau sta cu totul altfel.

Româncele au concurat prima dată la paralele, aparatul deficitar al fetelor lui Bellu şi Bitang. Toată lumea a fost însă de acord că a fost mai bine aşa, pentru că am scăpat devreme de emoţiile de a face o gafă care să ne ruineze din start şansele la medalie. Diana Bulimar a concurat prima, Diana Chelaru, a doua şi Larisa Iordache, a treia. Larisa a suferit din cauza accidentării ei şi a fost depunctată destul de mult pentru execuţie, dar a obţinut totuşi o notă care ne-a ţinut pe moment în cărţi. La final s-a dovedit că aici s-a jucat meciul pentru argint. După prima rotaţie, România era pe locul şase, după SUA, China, Italia, Rusia şi Canada. De aici trebuia să vină creşterea spre medalii, având în vedere că urmau aparatele favorite.

Ne-am ridicat pe bârna lui Ponor

Diana Bulimar, Larisa Iodrache şi Cătălina Ponor, exact în această ordine, au concurat la bârnă, un aparat drag româncelor. Chiar dacă şi primele două au obţinut note mai bune decât la paralele, cea mai bună prestaţie a avut-o veterana lotului nostru, pe nota Cătălinei Ponor, cea mai bună a româncelor din tot concursul, urcând un loc după a doua rotaţie şi lăsând Italia în urmă. Evoluţiile celor trei românce au fost apreciate şi de legenda Nadia Comăneci, care şi-a postat pe contul său de Twitter, imediat după ce fetele au terminat: „O evoluţie fantastică la bârnă pentru România!".

Solul a început cu noroc pentru noi, având în vedere evoluţia foarte proastă a chinezoaicelor, una dintre ele câzând pur şi simplu şi dând posibilitatea României să le fure locul trei. Diana Bulimar a „dansat" prima pe o muzică populară şi a făcut-o excelent. Cătălina Ponor a avut şi ea o prestaţie foarte bună, doar cu o mică ezitare şi lucrurile mergeau bine.

Piesa de rezistenţă a fost însă Sandra Izbaşa, care a lucrat pe o muzică de Pink Floyd şi a obţinut o notă foarte mare, care a cam asigurat României podiumul. În acel moment, bronzul era al nostru.

La sărituri ne-am apropiat de Rusia

Săriturile au fost ultimul aparat. Larisa Iordache a sărit prima, dar a avut o ezitare şi a ieşit la aterizare din spaţiul de concurs. Cătălina Ponor, care a avut o zi excelentă, a sărit şi ea foarte bine, iar Sandra Izbaşa, deşi a fost mai bună, a primit aceeaşi notă ca Ponor. Fetele lui Bellu şi Bitang au terminat mai devreme concursul şi au văzut cu ochii lor căzăturile în nas, la sol, ale celor două rusoaice, care ar fi trebuit să ne aducă argintul, dacă nu ne-ar fi omorât paralele. În acest caz, am încheiat pe trei, după SUA şi Rusia, lucru care înseamnă totuşi o medalie nesperată cu ceva timp în urmă.

Alături de România, au mai concurat SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Japonia, Italia şi Canada.

Emoţii pentru Sandra şi Larisa

Pentru românce urmează azi finala la individual compus, unde vor concura Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache, iar în perioada 5-6 august vor fi finalele pe aparate, cu Sandra Izbaşa la sărituri şi sol, Cătălina Ponor la sol şi la bârnă şi Diana Bulimar la bârnă.

Cum s-a derulat concursul

Prima rotaţie, România la paralele
Notele obţinute: Diana Bulimar 14.066, Diana Chelaru 13.633, Larisa Iordache 13.766
Clasament: 1. SUA 48.132, 2. China 46.399, 3. Rusia 46.366, 4. Canada 42.774, 5. Italia 41.899, 6. România  41.465

A doua rotaţie, România la bârnă
Notele obţinute: Diana Bulimar 14.533, Larisa Iordache 15.300, Cătălina Ponor  15.416
Clasament: 1. SUA 92.931, 2. Rusia 92.532, 3. China 89.331, 4. Canada 87.273, 5. România 86.714

A treia rotaţie, România la sol
Notele obţinute: Diana Bulimar 14.700, Cătălina Ponor 14.800, Sandra Izbaşa 15.200
Clasament: 1. SUA 138.230, 2. Rusia 136.931, 3. România 131.414

Ultima rotaţie, România la sărituri
Notele obţinute: Larisa Iordache 14.800, Cătălina Ponor 15.100, Sandra Izbaşa 15.100
Clasament final: 1. SUA 183.586, 2. Rusia 178.530, 3. România 176.414, 4. China 174.430

Info
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite