Brazilienii au intrat în panică: „Nu suntem gata de Mondiale“
0Selecao s-a chinuit să treacă de Uruguay, în semifinale, scor 2-1. La sfârşitul partidei, selecţionerul Scolari a recunoscut un adevăr dureros.
Brazilia a ajuns în ultimul act al Cupei Confederaţiilor, după cel mai prost meci făcut în această competiţie ce reprezintă o ultimă repetiţie înaintea Mondialului de anul viitor.
Dacă în primele două partide din faza grupelor, Selecao a început furibund, şi a condus după trei minute şi după nouă minute cu Japonia, respectiv Mexic, miercuri seară, la Belo Horizonte, lucrurile au stat cu totul altfel. În minutul 14, Uruguay avusese deja trei cornere şi ratase şi un penalty! Neymar şi compania păreau în stare de şoc, incapabili să lege vreo acţiune ofensivă. Norocul lor s-a numit portarul Julio Cesar, care a parat lovitura de la 11 metri a lui Forlan.
A fost momentul în care gazdele s-au trezit şi au mai echilibrat jocul. Chiar şi aşa, golul lui Fred (41), după o execuţie ratată a atacantului, a venit din nimic şi contrar cursului jocului. Cavani (48) a egalat, profitând de greşelile în lanţ comise de o apărare ridicolă a Braziliei. Cu patru minute înainte de final a fost nevoie de o gafă a portarului uruguayan, Muslera, pentru ca gazdele să înscrie prin Paulinho şi să ajungă în finală.
„Mai avem de învăţat“
Rezultatul nu l-a păcălit pe selecţionerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari. „Un meci cu Uruguay nu se poate compara cu vreo altă partidă, fiindcă există o rivalitate uriaşă între noi şi ei. Totuşi, trebuie să învăţăm să ne descurcăm şi când există o încărcătură emoţională mai mare, mai ales că ne vom lovi de astfel de situaţii la Mondiale“, şi-a început tehnicianul discursul.
„Avem o echipă foarte tânără, care abia ajunge la maturitate. De exemplu, contra Uruguayului, l-am folosit pe Bernard, care are 20 de ani. Cu siguranţă, el, dar şi alţii au avut emoţii. De aceea, spun că nu suntem pregătiţi pentru Mondiale. Mai avem de învăţat“, a încheiat Scolari.
26
de ani e media de vârstă a lotului cu care Brazilia a abordat Cupa Confederaţiilor.
Cavani, atacant, fundaş, marcator
Edinson Cavani a punctat, miercuri seară, însă, la fel ca la Mondialul din 2010, Uruguay va juca finala mică. În meciul cu Brazilia, vârful de 26 de ani a impresionat prin faptul că a coborât, în dese rânduri, în apărare, jucând rolul unui veritabil fundaş. De altfel, Cavani face mereu faza defensivă la naţională, spre deosebire de Suarez şi de Forlan. De aceea, are doar 15 goluri în prima reprezentativă, în 53 de selecţii, în condiţiile în care, în stagiunea recent încheiată, a punctat de 29 de ori în 38 de etape, la Napoli.