BOX: Multiplul campion mondial Joe Calzaghe se retrage neînvins
Pugilistul galez Joe Calzaghe, fost campion mondial unificat la categoria supermijlocie şi neînvins în 46 de meciuri, a decis să retragă din activitatea competiţională la vârsta de 36 de ani, a anunţat joi presa britanică.
'A fost o decizie dificilă, dar am reuşit tot ce vroiam să reuşesc în box. Au trecut 25 de ani de când boxez...Am fost campion mondial timp de 11 ani, iar acum nu mai am alt obiectiv pentru a mă bate. Tocmai de aceea am decis că a venit momentul să mă retrag', a declarat Calzaghe pentru postul BBC Sports.
În luna noiembrie, Calzaghe l-a învins la puncte pe americanul Roy Jones Jr. într-un meci din cadrul categoriei semigrea. Înaintea acestui meci, el anunţase că va fi probabil ultima apariţie în ring, dar după cea de-a 46-a victorie a avut o perioadă de ezitare.
'M-am consultat cu familia mea, iar copiii mei şi-au dorit să renunţ, la fel ca şi mama mea. Adevărul este că îmi doresc să fac o sumedie de lucruri. Oricum, sunt mândru de a fi unul din puţinii boxeri care se retrag neînvinşi', a conchis Calzaghe.
Campion unificat la categoria supermijlocie, Calzaghe a trecut la categoria semigrea pentru a-l învinge la puncte pe legendarul Bernard Hopkins, în aprilir 2008





















































