BOX: Miguel Cotto noul campion mondial la WBO
Portoricanul Miguel Cotto a cucerit titlul mondial vacant la categoria welter, versiunea WBO, învingându-l prin KO tehnic în runda a 5-a pe britanicul Michael Jennings, sâmbătă seara, la Madison Square Garden din New York.
Cotto, 28 ani, şi-a trimis de trei ori adversarul la podea, de două ori în repriza a 4-a şi încă o dată în următoarea, arbitrul decizând să pună capăt luptei, după ce l-a privit pe Jennings în ochi, deşi acesta reuşise să se ridice. Pugilistul portorican a înregistrat cu această ocazie cea de-a 33-a victorie din carieră (a 27-a obţinută înainte de limită), Cotto fiind învins o singură dată ca profesionist, în iulie 2008, de mexicanul Antonio Margarito, în meciul pentru centura de campion WBA la categoria welter. Jennings, 31 ani, a suferit la New York a doua sa înfrângere (prima înainte de limită), englezul având în palmares 34 de victorii, toate obţinute în Marea Britanie. Pentru următorul său meci, Miguel Cotto a precizat că şi-ar dri să-l întâlnească pe americanul Shane Mosley sau pe câştigătorul luptei dintre britanicul Ricky Hatto şi filipinezul Manny Pacquiao, programată în luna mai, la Las Vegas.





















































