Borcea: "Vreau titlul la o distanţă de 20 de puncte!"
Lupta dintre rivalii campionatului, Dinamo, Steaua şi Rapid, nu a fost abandonată nici în această minivacanţă. Dacă Cristi Borcea a preferat să petreacă Revelionul departe de ţară, în
Lupta dintre rivalii campionatului, Dinamo, Steaua şi Rapid, nu a fost abandonată nici în această minivacanţă. Dacă Cristi Borcea a preferat să petreacă Revelionul departe de ţară, în Austria, alături de familie şi bunul său prieten Marius Vizer, în schimb, Gigi Becali şi George Copos au sărbătorit împreună la Poiana Braşov.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, s-a aflat în vervă maximă la Poiana Braşov.
Dacă în 29 ianuarie a înjunghiat doi porci, în spatele Hotelului Ruia, făcând şi haz de normele europene legate de sacrificarea porcilor, care au intrat în vigoare şi în România de la 1 ianuarie, odată cu intrarea în UE, în prima zi a anului latifundiarul şi-a reamintit şi de rivalii din campionat. În timp ce se plimba cu telecabina, împreună cu George Copos, Becali nu s-a putut abţine să nu comenteze lupta pentru titlu. "Ţine minte ce-ţi spun eu. Miliţienii nu vor precupeţi nimic şi nu pierd acest campionat", a spus Copos, completat imediat de către Gigi: "Am auzit că fac ca pe vremuri". Reacţia oficialilor dinamovişti nu s-a lăsat mult aşteptată. Dacă preşedintele Nicolae Badea a preferat să spună doar că "era aerul tare după Revelion", în schimb, Cristi Borcea, directorul executiv, a fost mult mai dur: "N-aţi văzut că ei fac comentarii care se califică pe locul doi. Nu intrăm în jocul ăsta. Îi lăsăm pe ei să se bată pentru locul doi. Obiectivul meu acum este altul. Acela ca echipa noastră să câştige campionatul la o distanţă de 20 de puncte faţă de locul secund". (Mugurel Dumitru)





















































