BASCHET: Dragan Petricevici vrea sa plece de la Elba Timisoara
0Antrenorul echipei de baschet masculin BCM Elba Timişoara, Dragan Petricevici, a declarat că se gândeşte să părăsească gruparea de pe Bega.
"Am avut oferte tentante, dar nu am renunţat la Elba. Acum, însă, mă bate foarte tare gândul de a pleca de la Timişoara. Nu pot să spun cauzele supărării mele, pentru că nu vreau să fac rău acestui club, la cate ţin”, a afirmat Petricevici, pentru Mediafax, la finalul meciului Elba - Energia Rovinari, scor 105-99, din etapa a XXII-a a Diviziei A.
Jucătorii au declarat că nu ştiu nimic despre o astfel de intenţie a antrenorului. „Nouă nu ne-a spus nimic în vestiar. Aud asta în premieră”, a precizat conducătorul de joc, Rade Dzambici. Tehnicianul bănăţenilor este deranjat de faptul că oficialii clubului nu l-au consultat când au pus pe liber doi jucători, pivotul Miljan Ivanovici şi conducătorul de joc Silviu Lupusavei. „Cu siguranţă, nu voi pleca înaintea meciului de miercuri, din Cupă. Vreau să ne calificăm încă o dată în turneul final al Cupei României. Ar fi a treia oară consecutiv”, a mai spus Petricevici.























































