BASCHET: Campionatul European de slam dunk, la Bucureşti (video)
0
Cei mai atletici jucători de baschet de stradă vor veni la Bucureşti în weekend-ul 28-30 august pentru a participa la Campionatul European de slam dunk ce va avea loc în cadrului turneului 4 al Sport Arena Streetball 2009 by Aspirin Cardio. Ei vor decola către inel de pe terenurile Adevărul şi Click! din complexul Sport Arena aflat în curtea Institutului Politehnic din Bucureşti.
Lupta se va da în aerul rarefiat de deasupra inelului între câştigătorii unor concursuri naţionale care au avut loc în 10 ţări europene: Franţa, Croaţia, Slovenia, Rusia, Anglia, Germania, Olanda, Italia, Ungaria şi Polonia. România va avea la rândul ei un reprezentant din postura de ţară organizatoare.
La eveniment va participa şi francezul Kadour Ziani, unul dintre jucătorii de streetball cu cea mai mare detentă din lume, care la 34 de ani încă poate atinge cu piciorul inelul de baschet aflat la 3,05 metri deşi are în înălţime doar 1,80 m.
Nu numai europenii vor fi protagoniştii spectacolului unic care se pregăteşte la Sport Arena Streetball. Vor mai fi prezenţi americanii DeWayne Morris, câstigatorul ediţiei din Portland a Sprite Slam Dunk Showdown (un concurs organizat cu sprijinul NBA), Louis Darby (fost jucător la Energia Rovinari, în momentul de faţă la BCA Piteşti), unul dintre cei mai spectaculoşi jucători din campionatul României, sau O'Darien Bassett, cel mai bun săritor în lungime din campionatul universitar american. Bassett a făcut parte atât din echipa de baschet a colegiului Troy cât şi din cea de atletism şi a fost foarte aproape de participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, clasându-se al cincilea în trialul naţional american la săritura în lungime.
Slam dunk-ul este cel mai spectaculos procedeu de a introduce mingea în cos, peste tot în lume astfel de concursuri fiind “sarea şi piperul” unei competiţii clasice de baschet. Fotogenic, telegenic, dinamic, spectaculos, cu priză la public, sunt numai câteva dintre atributele unei astfel de competiţii. Săriturile peste oameni stând în picioare, peste maşini sau motociclete, trecerea mingii printre picioare sau pe la spate înainte de o îndesa în inel fac deliciul oricărui astfel de concurs. Acest procedeu a reuşit să devină o disciplină sportivă aproape separată de baschet datorită unor oameni care au facut din slam dunk o adevarată filozofie de viaţă. Unul dintre aceşti oameni este Kadour Ziani, legenda care revine pentru a treia oară la Sport Arena Streetball, omul căruia îi place să privească lumea de la înălţimea coşului de baschet.
"Adevărul", "Adevărul de Seară" şi "Click!" vă aşteaptă în weekend-ul 28-30 august la Sport Arena Streetball turneul patru pentru a-i vedea pe cei mai tari "săritori" din Europa şi pe invitaţii speciali din Statele Unite.
Vezi imagini cu Kadour Ziani, dar şi cu alţi participanţi la Campionatul European de slam dunk.
Kadour Ziani (Franţa):
Habib Thiour (Franţa):
Bonne Meintema (Olanda):
Tijan Milici (Slovenia):
DeWayne Morris (SUA - invitat special):