Banii aduc și fericirea: Paris Saint-Germain, campioana Franţei pentru a 12-a oară

0
Publicat:

Paris Saint-Germain a cucerit titlul de campioană a Franţei pentru a 12-a oară în istoria sa, profitând de eşecul suferit de AS Monaco, ocupanta locului secund în clasament, pe terenul formaţiei Olympique Lyon, scor 2-3, duminică seara, în etapa a 31-a din Ligue 1.

Kylian Mbappe va părăsi PSG după încă un titlu câștigat. FOTO: Arhiva Adevărul
Kylian Mbappe va părăsi PSG după încă un titlu câștigat. FOTO: Arhiva Adevărul

Parizienii, care au fost ţinuţi în şah de Le Havre sâmbătă pe Parc des Princes (3-3), au obţinut astfel acest titlu, care părea oricum inevitabil, având în vedere avansul considerabil pe care îl aveau în clasament şi modul în care au dominat scena naţională pe tot parcursul sezonului.

Cu o diferenţă de 12 puncte cu trei etape înainte de finalul actualei ediţii a ligii franceze, PSG şi-a atins unul dintre obiective şi se poate concentra liniştită spre realizarea triplei, urmând să joace în semifinalele Ligii Campionilor, împotriva formaţiei Borussia Dortmund (1 şi 7 mai) şi în finala Cupei Franţei, în compania echipei Olymique Lyon, pe 25 mai la Lille.

AS Monaco a făcut în schimb un pas greşit într-un moment extrem de important, în vederea calificării directe în Liga Campionilor, fiind acum ameninţată de Brest (locul 3, la două puncte) şi de Lille OSC (locul 4, la trei puncte).

FC Metz, echipă antrenată de fostul internaţional român Ladislau Boloni, s-a înclinat pe teren propriu în meciul cu Lille (1-2) şi se află pe loc de baraj (16), având emoţii pentru menţinerea în prima ligă.

Clasament, după 31 din cele 34 de etape

1. Paris Saint-Germain 70 puncte

2. AS Monaco 58

3. Brest 56

4. Lille OSC 55

5. OGC Nice 51

6. Racing Lens 46

7. Olympique Marseille 44

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite