Azi în Liga Campionilor: „Diavoli“ contra blestem
0Arsenal în 2008, Manchester United în 2010 şi Tottenham sezonul trecut. Sunt adversarii de care AC Milan s-a împiedicat, de trei ori la rând, în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Blestemul eliminărilor consecutive suferite de italieni în faţa echipelor britanice pare nesfârşit, ţinând cont că în calea „diavolilor" au ieşit din nou „tunarii" lui Arsene Wenger.
Rossonerii au totuşi motive să fie optimişti: se prezintă la ora meciului tur cu Arsenal după o victorie mare la Udine în Serie A, iar antrenorul Allegri poate conta din nou pe jucători importanţi precum Boateng, Nesta şi Abbiati, accidentaţi până acum. Pentru a-i dovedi pe englezi, e nevoie însă de geniul lui Zlatan Ibrahimovici, acuzat de fanii milanezilor că nu prea străluceşte în Liga Campionilor şi nici în Serie A în ultimul timp. „Pentru mine, nu e o obsesie să câştig Liga. Dacă reuşesc, bine, dacă nu, nu", a răspuns suedezul, alungând presiunea de pe umerii săi.
De partea cealaltă, toţi ochii vor fi aţintiţi pe golgheterul olandez Robin Van Persie, singurul care încearcă să ţină pasul cu Cristiano Ronaldo şi Messi în topul marcatorilor din Europa.
Benfica, la polul frigului
Pentru a doua întâlnire a zilei, portughezii de la Benfica Lisabona s-au deplasat la Sankt Petersburg, unde temperaturile ating seara -20 de grade Celsius. Din acest motiv, oficialii UEFA au avertizat asupra posibilităţii ca meciul Zenit - Benfica să fie amânat, o decizie în acest sens urmând să fie luată astăzi.