Avancronica zilei la Roland Garros: Djokovici - Thiem, capul de afiş la Paris
0
Turneul parizian, ediţia 2017, a ajuns în fazele finale, Simona Halep fiind favorită la câştigarea tabloului feminin.
Săptămâna finală a turneului de la Roland Garros a început cum nu se putea mai bine pentru Simona Halep. Ea a reuşit să se califice în sferturile de finală după o victorie categorică, 6-1 6-1, în faţa Carlei Suarez-Navarro. A fost primul succes al lui Halep pe zgură împotriva jucătoarei din Spania. Cu un joc precis, românca a demonstrat de ce este principala favorită la câştigarea turenului. Pentru a realiza acest lucru, va mai avea de trecut de trei adversare.
Prima dintre ele ar putea fi şi cea mai dificilă. Elina Svitolina o aşteaptă pe Halep în sferturile de finală într-o reeditare a finalei turneului de la Roma de acum mai bine de două săptămâni. Svitolina a revenit spectaculos în meciul său cu Petra Martic – locul 290 mondial – şi s-a impus cu 7-5 în setul decisiv de la 2-5 şi 0-30. Aflată la două mingi distanţă de cea mai importantă victorie din carieră, Martic a clacat, iar Svitolina va fi cea care îi va sta în faţă lui Halep miercuri.
Caroline Garcia a învins-o pe Alize Cornet în meciul disputat de cele două jucătoare franceze. Oarecum surprinzător după victoriile clare din partidele din tururile anterioare, Cornet nu a avut răspuns pentru jocul lui Garcia, care se afla deja la cea mai bună performanţă din carieră într-un turneu de Mare Şlem. Capul de serie numărul 2, Karolina Pliskova, a avansat la rândul ei în sferturile de finală, revenind după pierderea primului set pentru a trece de Veronica Cepede.
Liderul mondial Andy Murray l-a învins pe rusul Karen Khachanov în primul meci al zilei de pe tabloul masculin. Britanicul a făcut o partidă bună deşi a fost în numeroase rânduri pus în dificultate de stilul de joc agresiv al tânărului său adversar, câştigând în trei seturi. Stan Wawrinka a eliminat ultimul francez rămas în competiţie, pe Gael Monfils. După două seturi foarte strânse care ar fi putut fi câştigate de oricare dintre cei doi, Wawrinka s-a impus în cel de-al treilea la pas şi s-a calificat pentru a patra oară în ultimii cinci ani în sferturile de finală.
Kei Nishikori va fi acolo de asemenea. Meciul său cu Fernando Verdasco a fost cel mai strâns al zilei, spaniolul câştigând la 0 primul set, dar pierzându-l la fel pe cel de-al patrulea. Japonezul cap de serie numărul 8 s-a impus la limită în seturile doi şi trei, egalându-şi performanţa cea mai bună de la Roland Garros. Kevin Anderson a fost nevoit să abandoneze în partida disputată cu Marin Cilic în mijlocul setului secund. Cilic este astfel cel care completează tabloul sferturilor de finală.
Eurosport 1 / 1 HD:
15:00 Jelena Ostapenko – Caroline Wozniacki
Dominic Thiem – Novak Djokovic
În aerul rarefiat al sferturilor de finală, Jelena Ostapenko şi Caroline Wozniacki deschid balul. Cele două joacă la ora 15:00 pe Eurosport 1 şi Eurosport 1 HD pentru a patra oară împreună. Surprinzător, tânăra Ostapenko s-a impus în cele trei partide directe de până acum, toate disputate în ultimul an – două dintre ele pe zgură.
Probabil cel mai interesant sfert de finală de pe tabloul masculin este cel dintre Dominic Thiem şi Novak Djokovic. El poate reprezenta lupta dintre generaţia actuală şi cea care îi va lua locul în fruntea clasamentului mondial într-un viitor nu prea îndepărtat. Thiem este unul din doar trei sfert-finalişti care nu au pierdut vreun set în competiţie, dar trebuie să uite de înfrângerea dură suferită în faţa lui Djokovic la Roma, unde sârbul a cedat un singur game în faţa austriacului luna trecută.
Eurosport 2:
15:00 Kristina Mladenovic – Timea Bacsinszky
17:30 Pablo Carreno-Busta – Rafael Nadal
Eurosport 2 transmite începând cu ora 15:00 partida dintre Kristina Mladenovic şi Timea Bacsinszky. Mladenovic a beneficiat de susţinerea frenetică a publicului pentru a elimina campioana en-titre în optimile de finală şi se află la cea mai bună performanţă a sa la Paris. Bacsinszky a ajuns în sferturile de finală pentru a doua oară la rând şi caută să repete victoria din faţa jucătoarei franceze din Fed Cup, unde a învins-o în acest an în trei seturi.
Duelul spaniol dintre Pablo Carreno-Busta şi Rafael Nadal aduce apoi cel mai inegal meci al zilei – cel puţin pe hârtie. Nadal pare a fi într-o formă extraordinară la Paris, unde caută un al 10-lea titlu în acest an, şi a cedat în medie mai puţin de 2 game-uri pe set în acest turneu până acum. El are în faţă un adversar aflat la cea mai bună performanţă a carierei, dar care vine după un meci-maraton în optimile de finală.
Eurosport Player oferă iubitorilor de tenis oportunitatea să vadă şi alte meciuri interesante ce se desfăşoară în turneele de dublu, cu reprezentantele României în prim-plan. Irina Begu şi Saisai Zheng joacă în sferturile de finală împotriva australiencelor Ashleigh Barty şi Casey Dellacqua pe terenul 2 nu înainte de ora 14:00. De asemenea, Raluca Olaru şi Olga Savchuk înfruntă perechea cap de serie numărul 3, Yung-Jan Chan / Martina Hingis, nu mai devreme de ora 18:00, pe terenul 1.
În deschiderea zilei, la ora 12:00, au loc spectaculoasele meciuri ale „legendelor”. Foşti jucători precum Goran Ivanisevic, Pat Cash, Magnus Norman sau Thomas Enqvist dispută partide de dublu savuroase pe terenurile 1 şi 2.
Toate meciurile de la Roland Garros sunt disponibile pe Eurosport Player, care transmite imagini de pe toate terenurile de joc.