Australian Open începe rău pentru noi: avem adversarele româncelor și semnele care anunță o mare dezamăgire ANALIZĂ

0
Publicat:

Au trecut vremurile în care Australian Open entuziasma publicul din România, în așteptarea meciurilor jucate de Simona Halep (32 de ani).

Sorana Cîrstea, înfrângeri pe bandă înainte de Australian Open 2024
Sorana Cîrstea, înfrângeri pe bandă înainte de Australian Open 2024

Acum, fosta ocupantă a locului 1 WTA e suspendată pentru dopaj și va „juca“ meciul carierei la TAS, între 7 și 9 februarie, când se va judeca apelul ei. În absența lui Halep de pe teren, celelalte românce din circuit sunt ciuca bătăilor! Rezultatele înregistrate în acest debut de sezon redau, în întregime, dimensiunea dezastrului!

În primul rând, am avut trei fete în calificările Australian Open și două dintre ele, Andreea Mitu (217 WTA) și Miriam Bulgaru (192 WTA), au fost eliminate după primul tur. Atenție: ambele au fost învinse de adversare mai slab cotate. Mitu a cedat în fața lui Gibson (229 WTA), în timp ce Bulgaru a fost bătută de Ma (220 WTA).

În noaptea de miercuri spre joi, a fost eliminată și singura româncă din calificări care trecuse de turul I. Vorbim despre Irina Bara (183 WTA). Aceasta a pierdut în duelul cu Eva Lys (Germania, 21 de ani, 141 WTA), scor 1-6, 2-6.

Așadar, după această serie de eșecuri, vom aborda Australian Open 2024 (14-28 ianuarie) cu cele trei jucătoare acceptate direct pe tablou: Sorana Cîrstea (26 WTA), Ana Bogdan (66 WTA) și Jaqueline Cristian (84 WTA). Din păcate, și ele traversează o formă catastrofală!

*Sorana Cîrstea – Va debuta, la Melbourne, într-o partidă cu Yafan Wang (China, 29 de ani, 97 WTA). Cu care a jucat de două ori până acum. Prima dată, a pierdut în 2015: 6-7, 6-4, 2-6 la Saint Gaudens. A doua oară, a câștigat cu 6-3, 6-3, la Wuhan, în 2017.

Din păcate, Cîrstea abordează primul Grand Slam al anului, având cinci înfrângeri succesive, la ora actuală. Ultimul meci l-a câștigat pe 26 septembrie 2023! Dacă va trece de Yafan Wang, în turul II, Cîrstea va da fie de Emma Răducanu (299 WTA), fie de Shelby Rogers (156 WTA).

*Ana Bogdan – E singura româncă din Top 100 care a bătut pe cineva în 2024! Cu două victorii și două înfrângeri în acest start de sezon, sportiva de 31 de ani va debuta la Australian Open într-un meci cu o adversară venită din calificări. În caz de victorie în turul I, pentru Ana va urma, cel mai probabil, un meci cu Aryna Sabalenka (2 WTA) în turul II.

*Jaqueline Cristian – Își începe parcursul la Melbourne, având două meciuri pierdute din două în noul sezon. În turul I de la Australian Open o așteaptă cehoaica Katerina Siniakova (49 WTA). În fața căreia a pierdut în singurul lor meci direct de până acum: 1-6, 5-7, în 2022, în Dubai. Dacă va trece acum de Siniakova, în turul II, Jaqueline va da fie de Golubic (90 WTA), fie de Kudermetova (16 WTA).

Australian Open 2024 începe de duminică și va fi transmis de Eurosport în România.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite