Au început calificările la Australian Open Ce a făcut jucătoarea care a renunţat la România şi ales să reprezinte Ciprul
0
Raluca Şerban, jucătoarea care a renunţat să reprezinte Ramânia şi a fost naturalizată de Cipru, la finalul anului trecut, a fost eliminată încă din primul tur al calificărilor, scor 6-3, 3-6, 6-3, de Shilin Xu, fost număr unu mondial la junioare.
Jana Fett şi Lauren Davis, care au avut mingi de meci, anul trecut, în duelurile directe cu cele două finaliste de la Australian Open, Simona Galep şi Caroline Wozniacki, au fost şi ele eliminate încă din runda inaugurală. Fett a pierdut la rusoaica Sofia Zhuk (19 ani, 119 WTA), scor 7-5, 2-6, 4-6, iar fosta adversară a Simonei, Davis, a pierdut la Beatriz Haddad Maia (22 ani, 176 WTA).
Singura româncă de pe tabloul calificărilor, Irina Bara joacă miercuri dimineaţa împotriva sportivei din Grecia Valentini Grammatikopoulou (171 WTA). Şi Bianca Andreescu (foto), jucătoare născută în România, dar care reprezintă Canada, va juca tot mâine împotriva britanicei Katie Swan.
România are şapte reprezentanţi pe tablourile principale de la Australian Open 2019, 6 pe cel feminin şi Marius Copil în competiţia masculnă