Atmosferă incendiară în vestiarul Argentinei. Messi a dansat la bustul gol după victoria cu Mexic VIDEO

0

Lionel Messi, căpitanul reprezentativei Argentinei, a avut o evoluție foarte bună în meciul cu Mexic și a ajuns la a opta sa reușită la Campionatele Mondiale.

Căpitanul Argentinei a sărbătorit în stil sud-american victoria împotriva Mexicului, cu 2-0, într-un meci în care Messi a deschis scorul cu o execuție spectaculoasă.

El l-a egalat astfel pe Diego Maradona la numărul de goluri înscrise la Campionatele Mondiale și s-a descătușat la vestiare, acolo unde a cântat și dansat la bustul gol alături de coechipieri.

 „Ne-a costat mult înfrângerea cu Arabia Saudită. Dar e ceva normal, au fost mulți băieți care au jucat primul lor meci la Cupă Mondială. Nu a ieșit așa cum trebuia, nu e nicio scuză, dar era alt joc dacă se făcea 2-0.  A trebuit să câștigăm și am reușit. Nu putem renunța. Toate meciurile sunt finale. Nu putem ceda. Știam că fanii ne vor susține. Suntem foarte apropiați de multă vreme și am realizat multe lucruri frumoase în acest fel”, a spus Messi, după triumful cu Mexic, potrivit gsp.ro.

Momente incendiare în vestiarul Argentinei
Momente incendiare în vestiarul Argentinei

 Messi are 35 de ani. Jucătorul a câștigat Liga Campionilor, de trei ori - în Supercupa UEFA și încă de trei ori - Cupa Mondială a cluburilor. În 2021, Messi a câștigat pentru a șaptea oară Balonul de Aur, premiul acordat celui mai bun jucător al anului.

Selecţionata Argentinei rămâne în cursă pentru optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa C

Cele două echipe calificate din această grupă se vor decide miercuri 30 noiembrie, când se vor juca ultimele partide, Polonia - Argentina (Stadium 974 - Doha, 21:00) şi Arabia Saudită - Mexic (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00).  

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite