Asaltul româncelor: Număr-record de fete la Australian Open! Halep, decizie neaşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

În mai puţin de o lună, va porni la drum primul Grand Slam din 2022 (17-30 ianuarie). Iar iubitorii tenisului din ţară au toate motivele să fie nerăbdători, în aşteptarea întrecerii găzduite de Melbourne.

Australian Open se joacă la capătul lumii, însă va fi o competiţie în care românii vor evolua în aproape toate probele. Ce-i drept, din păcate, la masculin, nu va fi niciun sportiv tricolor pe tabloul principal, nici la simplu, nici la dublu. În schimb, fetele vor ţine steagul sus!

Potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu, Australian Open 2022 va egala recordul de jucătoare din România înscrise în diferite faze şi probe. Concret, lucrurile stau aşa:

*Cinci sportive vor fi pe tabloul principal: Halep (20 WTA), Cîrstea (39 WTA), Begu (62 WTA), Jaqueline Cristian (71 WTA), Gabriela Ruse (86 WTA)

*Şase românce vor fi în calificări: Ana Bogdan (113), Buzărnescu (121 WTA), Irina Bara (137 WTA), Alexandra Ignatik-Cadanţu (207 WTA), Irina Fetecău (209 WTA) şi Gabriela Talabă-Lee (2017 WTA)

*La dublu vor evolua Raluca Olaru (36 WTA la dublu) şi Monica Niculescu (38 WTA la dublu). 

În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, aceasta a luat decizia de a juca şi la dublu. Jurnalistul Daniel Radu a notat că e doar pentru a doua oară, în 7 ani, când „Simo“ va evolua şi în această probă, la un Grand Slam. Halep va face pereche cu Gabriela Ruse. 

Iată cum vor arăta perechile în care vor fi şi jucătoare din România:

- Halep / Ruse

- Jaqueline Cristian / Petkovic

- Niculescu / H-C Chan

- Olaru / Friedsam

- Begu / Stojanovic

- Bara / Gorgodze

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite