Anunţ fabulos al lui Francesco Totti: la ce vârstă s-ar putea retrage din fotbal legendarul portar Gianluigi Buffon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gianluigi Buffon s-ar putea retrage din fotbal abia la 50 de ani, anunţă fostul său coleg din naţionala Italiei câştigătoare a Campionatului Mondial din 2006, Francesco Totti. Decarul Italiei recunoaşte însă că Buffon va fi forţat cel mai probabil să facă pasul spre retragere mai devreme de oamenii din cluburi.

Legendarul portar italian are în prezent 42 de ani şi un contract cu Juventus valabil până în vară. Însă momentul retragerii sale este departe, potrivit lui Totti, un alt simbol al fotbalului din „Cizmă“.

„El nu vrea să se oprească, dar ei îl vor face să se oprească, ceea ce e foarte diferit. Vă spun, Gianluigi vrea să joace până la 50 de ani, dar el poate să mai joace doi sau trei ani“, a spus Francesco Totti într-un inedit Q&A cu fanii, pe reţelele de socializare.

Gianluigi Buffon este considerat de mulţi drept cel mai bun portar de fotbal din toate timpurile. În 2001, după şase ani petrecuţi la Parma, Buffon a fost cumpărat de Juventus pentru 52 de milioane de euro, ceea ce reprezintă recordul absolut pentru cel mai scump transfer al unui portar. Numele lui Buffon este legat definitiv de Juventus, alături de care a câştigat nouă trofee: după 17 ani alături de Juve, Buffon a jucat un an şi pentru PSG, însă în 2019 a revenit la campioana Italiei. În acest sezon, a jucat 11 meciuri pentru Juventus. În carieră, Buffon a adunat peste 1200 de partide oficiale şi 176 de selecţii în naţionala Italiei.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite