Andy Murray, gest superb cu o fostă prizonieră iraniană: Invitație emoționantă pentru o femeie chinuită VIDEO
0Tenismanul britanic, Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP şi dublu câştigător al trofeului pe iarba londoneză, în 2013 şi 2016, a invitat-o în loja regală de la Wimbledon pe Nazanin Zaghari-Ratcliffe. Aceasta, o femeie cu cetăţenie britanico-iraniană, a petrecut şase ani într-o închisoare din Iran sub acuzaţia de spionaj şi a afirmat că, în perioada detenției, vizionarea meciurilor lui Murray a fost o motivaţie pentru ea.
Eliberată anul trecut, Zaghari-Ratcliffe, care şi-a susţinut mereu nevinovăţia, i-a relatat lui Murray în decembrie anul trecut că în 2016, pe când se afla încarcerată în Iran, i s-a permis accesul la un televizor şi astfel a putut să asiste la victoria scoţianului pentru a doua oară la All England Club.
"Este cea mai incredibilă poveste care mi s-a spus despre cineva care mă urmăreşte", a afirmat Murray, după ce Zaghari-Ratcliffe a asistat marţi la victoria împotriva compatriotului său Ryan Peniston (6-3, 6-0, 6-1), în primul tur al competiţiei de Mare Şlem. Ea s-a aflat într-o companie selectă în lojă, alături de prinţesa de Wales, Kate Middleton, şi de elveţianul Roger Federer, de opt ori câştigător al turneului.
"Mi-am dorit să o invit şi să vadă tenis în circumstanţe total diferite. Sunt foarte bucuros că a onorat această invitaţie", a adăugat Murray.
La rândul ei, Zaghari-Ratcliffe a descris experienţa de a-l vedea pe Murray jucând în timp ce se afla în închisoare drept "o cale de evadare şi o modalitate de a se simţi acasă".