ANALIZĂ De la Ilie Năstase la Andy Murray. Istoria locului 1 în tenisul masculin mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismenul de 29 de ani a devenit primul britanic care urcă pe locul 1 ATP, poziţie pe care în 1973 a fost şi românul Ilie Năstase.

Andy Murray, pe numele său întreg Andrew Barron Murray, este de ieri noul număr 1 din tenisul mondial. Britanicul care aparţine de fapt Scoţiei, a câştigat tot ce se putea câştiga în acest sport, de la Grand Slemuri şi titluri olimpice, până la Cupa Davis, iar ascensiunea pe primul loc ATP vine ca o confirmare a parcursului foarte bun din ultimul an.
Murray a urcat pe poziţia pe care prima dată a stat Ilie Năstase. Românul a fost primul număr 1 ATP, stând acolo între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974. De atunci şi până acum alţi 24 de tenismeni au ocupat această poziţie de top. Ilie a fost primul, Andy Murray este actualul. Între ei s-au aflat nume grele, precum Jimmy Connors, John Mc Enroe, Ivan Lendl, Stefan Edberg, Boris Becker, Andre Agassi, dar şi alţii.
Vedeta poziţiei 1 ATP este însă Roger Federer. Elveţianul deţine atât recordul de săptămâni în care a fost lider (302), cât şi pe cel de săptămâni consecutive (237). Sunt performanţe greu de egalat şi poate doar Novak Djokovici mai poate visa la ele. 
În noul clasament ATP, Murray are 1185 de puncte, iar Djokovici 10780 de puncte. O diferenţă de 405 puncte, care teoretic poate fi remontată la Turneul Campionilor de la Londra, programat între 13 şi 20 noiembrie. Depinde doar de Murray ce se va întâmpla pe viitor. El poate declanşa o nouă eră în tenisul mondial sau poate fi doar un “foc de paie”. În istoria tenisului s-a întâmplat de multe ori ca liderul ATP să se schimbe de la o săptămână la alta. Murray are totuşi două săptămâni asigurate pe locul 1 ATP, astfel că nu-l poate detrona pe australianul Patrick Rafter, singurul din lume care a fost numărul 1 în lume timp de numai şapte zile (26 iulie -1 august 1999). Spaniolul Carlos Moya a avut şi el o domnie de doar două săptămâni în fruntea tenisului.

image

 Jucătorii care au fost pe primul loc în lume (de la stânga la dreapta):

Ilie Năstase, John Newcombe, Jimmy Connors, Bjorn Borg,  John Mc Enroe, Ivan Lendl, Mats Wilander, Stefan Edberg, Boris Becker, Jim Courier, Pete Sampras, Andre Agassi, Tomas Muster, Marcelo Rios, Carlos Moya, Evgheni Kafelnikov, Patrick Rafter, Marat Safin, Gustavo Kuerten, Lleyton Hewitt, Juan Carlos Ferrero, Andy Roddick, Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovici, Andy Murray

Murray e omul lui Lendl

Andy Murray a adus Marea Britanie pe lista ţărilor care se pot lăuda că au dat un număr 1 mondial, listă pe care se află şi România. Cei mai performeri la acest capitol sunt americanii, care au avut şase lideri ATP (Jimmy Connors, John Mc Enroe, Jim Courier, Pete Sampras, Andrea Agassi şi Andy Roddick). Suedia, Australia  şi Spania au dat câte trei jucători care au fost numărul 1 mondal, iar Rusia a avut doi. Elveţia, Cehoslovacia, Germania, Austria, Chile, Brazilia, Serbia, România şi Marea Britanie sunt ţările care au avut un lider ATP.  Interesant este însă că apartenenţa etnică a lui Murray a fost un subiect hilar în Regat. Atunci când pierdea, presa londoneză scria că Andy este scoţian, iar atunci când câştiga era numit englez. Sportivul a evitat să facă valuri pe această temă. Totuşi, în 2014 el a avut un mesaj de susţinere a referendumului pentru proclamarea independenţei Scoţiei, fapt care i-a atras numerose critici.
Ascensiunea lui Andy Murray nu poate fi despărţită de numele unui alt mare campion. Este vorba despre Ivan Lendl, americanul cu origini cehoslovace. Sub comanda lui, în 2013, Andy a câştigat primul titlu de Grand Slem, triumfând la Wimbledon. Britanicul a spart astfel gheaţa, ridicându-se în primul rând din punct de vedere psihic. Avea patru finale pierdute, iar Ivan Lendl trecuse prin aceeaşi experienţă. “Eram un jucător foarte bun, dar care nu ştia să revină în joc în momentele importante. Când am învăţat să fac acest lucru, am devenit cel mai bun din lume”, a povestit Lendl, completând: “Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Andy”. Murray şi Lendl au colaborat doi ani, după care sportivul a apelat la serviciile franţuzoaicei Amelie Mauresmo. A fost primul tenismen de top antrenat de o femeie, asumându-şi faptul că va fi ţinta ironiilor, ţinând cont că Mauresmo este lesbiană. Anul acesta, Murray şi Lendl au reluat colaborarea, iar istoria s-a repetat. A luat din nou Wimbledonul şi titlul olimpic. Bonus, a ajuns şi primul în lume, aşa cu Ivan precizase încă de acum patru ani.


122 de săptămâni stătuse pe primul loc Novak Djokovici, sportivul pe care l-a detronat Murray


Andy Murray…

- Mai are un frate, Jamie, care este, de asemenea, jucător de tenis. Cei doi joacă împreună la dublu când au ocazia.

- Mama lor, Judy, este fostă jucătoare de tenis - a fost şi în România, în 1981, ca participantă la Universiada de la Bucureşti. Ea se ocupă de interesele fiilor ei, dar este şi căpitanul echipei de Cupa Federaţiei a Marii Britanii.

- Bunicul din partea mamei, Roy Erskine, a fost fotbalist profesionist în anii '50. Murray este un fan înfocat al echipei Hibernians FC

- În 1996, la 9 ani, Andy Murray a avut un moment de cotitură în viaţă: era în clasă la şcoala din Dunblane când un bărbat a intrat în şcoală şi a împuşcat 17 copii. Culmea e că pe criminal mama lui Andy îl luase şi-l dusese de câteva ori cu maşina în zilele precedente!

- Până la vârsta de 15 ani, a făcut în paralel şi fotbal. Atunci a fost selecţionat pentru Academia de Excelenţă a lui Glasgow Rangers, dar a refuzat, alegând tenisul.

- Este însurat cu Kim Sears, fiica lui Nigel Sears, fostului antrenor al Anei Ivanovic. Pe 7 februarie anul acesta cei doi au devenit părinţii unei fetiţe.

CV Andy Murray

- Data naşterii: 15 mai 1987
- Locul naşterii: Glasgow
- Înălţime/greutate: 1,90 m/84 kg
- Palmares: 43 de titluri, din care 3 de Grand Slam şi două  titluri olimpice
- Bani câştigaţi din tenis: 53.324.501 $

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite