Ana Bogdan, interviu cu vocea tremurând la Billie Jean King Cup: românii din Spania, în delir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a pornit în forță în duelul cu Japonia, în turul I al Billie Jean King Cup Finals, la Malaga. După cum Adevărul a scris aici, Ana Bogdan (31 de ani, 116 WTA) a făcut un meci formidabil și s-a luptat pentru România, cu o dăruire exemplară, așa cum face de fiecare dată.

Ana Bogdan, vizibil emoționată la interviul de după meci. CAPTURĂ: Digi Sport
Ana Bogdan, vizibil emoționată la interviul de după meci. CAPTURĂ: Digi Sport

După victoria spectaculoasă cu Nao Hibino (29 de ani, 152 WTA), Ana Bogdan a fost invitată de organizatori pe teren pentru a rosti câteva cuvinte despre meciul pe care l-a câștigat, la Malaga.

Vizibil emoționată, cu un zâmbet larg, sportiva noastră și-a analizat prestația, în uralele spectatorilor aflați în tribune. Digi Sport 2, postul care transmite Billie Jean King Cup Finals, a oferit acest interviu al Anei Bogdan.

Ce a spus Ana Bogdan după victoria cu Nao Hibino?

*Spre final, am fost puțin încordată, dar m-am concentrat pe respirație, pe gânduri pozitive. Mi-am dorit să câștig. De fiecare dată când joc pentru țara mea, simt atât de multă adrenalină și iubesc atmosfera. Mă bucur foarte mult că am reușit să aduc primul punct țării mele.

*Vă iubesc atât de mult (n.r. - către românii aflați în tribune). N-am cuvinte să descriu ce simt acum. Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc în aceste momente. Cred că îmi trăiesc visul! Mi-am notat asta în jurnal și am vizualizat momentul ăsta, atunci când jucam împotriva Ucrainei (n.r. - în turul precedent, în aprilie). Acum, doar îmi trăiesc visul și e incredibil pentru mine să fiu aici.

Echipa României

*Jaqueline Cristian (26 de ani, 73 WTA)

*Anca Todoni (20 de ani, 113 WTA)

*Ana Bogdan (31 de ani, 116 WTA)

*Gabriela Ruse (27 de ani, 128 WTA)

*Monica Niculescu (37 de ani, 33 WTA la dublu)

Căpitanul-nejucător: Horia Tecău (39 de ani)

Echipa Japoniei

*Moyuka Uchijima (23 de ani, 56 WTA)

*Ena Shibahara (26 de ani, 135 WTA)

*Nao Hibino (29 de ani, 152 WTA)

*Eri Hozumi (30 de ani, 45 WTA la dublu)

*Shuko Aoyama (36 de ani, 47 WTA la dublu)

Căpitanul-nejucător: Ai Sugiyama (49 de ani)

Programul meciurilor

Hibino – A. Bogdan 2-6, 4-6

Shibahara – J. Cristian

Aoyama / Hozumi – Ruse / Niculescu (perechile pot suferi modificări de ultim moment)

Billie Jean King Cup Finals 2024

Turul I

Japonia – România astăzi

Slovacia – Statele Unite ale Americii astăzi

Germania – Marea Britanie mâine

Spania – Polonia mâine

Sferturi

Italia – Japonia / România sâmbătă

Cehia – Spania / Polonia sâmbătă

Canada – Germania / Marea Britanie duminică

Australia – Slovacia / Statele Unite ale Americii duminică

*Semifinalele sunt programate pentru 18-19 noiembrie, iar finala se va juca pe 20 noiembrie, de la ora 18.00, ora României.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite