Alina Dumitru nu mai e sigură de retragere
0Deşi afirmase că va pune capăt activităţii competiţionale, judoka noastră spune că s-ar putea răzgândi.
Într-un moment în care concurau mai puţini sportivi români, campionul olimpic la tir Alin Moldoveanu, precum şi cele două judoka medaliate cu argint, Alina Dumitru şi Corina Căprioriu, s-au întâlnit cu ziariştii la Casa României din Londra.
Preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu i-a felicitat pe sportivi pentru performanţele lor şi a mărturisit că rezultatele obţinute până acum au depăşit previziunile sale. „În această dimineaţă (n.r. - ieri dimineaţă), pe graficul meu aveam două medalii, dintre care una de aur. Suntem cu o medalie în plus", a spus Morariu.
Căprioriu vrea un titlu olimpic
Campioană olimpică la Beijing, medaliată cu argint acum, Alina Dumitru a declarat că încă nu a luat o decizie clară în privinţa retragerii sale. „În acest moment, vreau să mă bucur de acest succes, să mă liniştesc puţin. Apoi, voi lua o hotărâre. Pe cea bună. Ea va depinde de cum mă voi simţi, dacă mai pot continua. Voi discuta acest aspect cu antrenorul Florin Bercean", a spus stelista.
Medaliată cu argint, ca Alina, Corina Căprioriu a mărturisit că următorul ei obiectiv este să câştige titlul olimpic. „Mi-l doresc nespus. Sper să îmi îndeplinesc acest vis. Voi munci mai mult. Mă voi antrena şi probabil voi avea şi mai mult curaj pe saltea", a declarat cea care a sărbătorit succesul la un restaurant cu specific japonez alături de colegele ei.
Devenit primul campion olimpic pentru România la această ediţie, Alin Moldoveanu vizează acum calificarea la Rio de Janeiro şi, totodată, o carieră cât mai lungă. „Ieri (n.r. - luni) a sunat telefonul non-stop. Le-am mulţumit tuturor pentru mesaje. Apoi m-am odihnit, pentru că eram foarte obosit. Nu am ieşit nicăieri pentru că nu sunt petrecăreţ. Acum îmi doresc să mă ajute vremea să văd şi eu câte ceva din Londra".
Totodată, ieri, la Casa României a avut loc şi Ziua României la Jocurile Olimpice de la Londra. Ocazie cu care ambasadorul ţării noastre în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Ion Jinga, a pomenit de palmaresul olimpic, făcând referire la faptul că prima medalie de aur a fost obţinută de Iosif Sârbu, în 1952, la tir. Adică la sportul în care luni a triumfat Alin Moldoveanu. Încântat de cunoştinţele sportive ale ambasadorului nostru, Octavian Morariu a glumit spunând că dacă acesta are intenţia să renunţe la diplomaţie atunci are asigurat postul de director al Muzeului Sportului, deschis recent în sediul COSR aflat vis-a-vis de Arcul de Triumf.
64 de medalii a cucerit Alina Dumitru în cariera ei la senioare.