Agenţia Mondială Antidoping: „Unii dintre sportivii depistaţi pozitiv cu meldonium pot scăpa de sancţiuni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

WADA afirmă că unii sportivi depistaţi pozitiv cu meldonium pot scăpa de sancţiuni, din cauza lipsei de certitudine în privinţa duratei de eliminare a medicamentului din corp.

WADA a precizat că suspendările provizorii ar putea fi ridicate în cazul în care se stabileşte că sportivii au folosit substanţa înainte de 1 ianuarie. Într-o notificare făcută agenţiilor naţionale antidoping şi federaţiilor s;portive internaţionale, WADA a spus că nu există date exacte în privinţa perioadei de timp de care un sportiv are nevoie să elimine din corp substanţa. Două sportive din România au fost depistate pozitiv cu meldonium, atleta Mireal Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi. De la începutul anului, de când meldonium a fost trecut pe lista substanţelor interzise, au fost înregistrate peste 120 de cazuri de dopaj cu această substanţă. Agenţia Mondială Antidoping a adăugat de la 1 ianuarie substanţa activă din medicamentul mildronat, meldonium, pe lista celor intezise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive. Produsul a devenit interzis de WADA după ce a fost înscris în programul de supraveghere în 2015, “pentru a detecta posibilele tendinţe de abuz”, a relatat news.ro. “Meldonium a fost adăugat din cauza datelor care indicau utilizarea sa pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive”, a anunţat WADA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite