Adam Malysz, aproape de o tragedie
Adam Malysz (foto), unul dintre cei mai buni săritori din lume, a fost aproape de o tragedie. Polonezul în vârstă de 33 de ani a căzut la Zakopane, în etapa din cadrul Cupa Mondială de sărituri cu schiurile.
Malysz s-a dezechilibrat uşor în aer, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (vânt), iar la aterizare nu a mai putut controla schiurile. Polonezul avea o viteză la desprinderea de trambulină de aproape 90 km/h, săritura sa măsurând 120 de metri. Malysz a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la spital, însă, din fericire, primul raport al medicilor susţine că se află în afara oricărui pericol. În acelaşi concurs, Kamil Stoch a dus publicul polonez de la agonie la extraz câştigând etapa cu numărul 23 a Cupei Mondiale în urma unui zbor care a măsurat 128 de metri. El a înregistrat astfel prima victorie din carieră.




















































