2009, între decepţii şi succese de pus în ramă
0Am suferit, am plâns sau am ridicat braţul victoriei odată cu sportivii noştri. Poveştile lui 2009, la fel ca în orice an, au pendulat între mâhnirea înfrângerii şi gustul dulce al victoriei.
A apus „generaţia de aur" a handbalului
Creditată cu şanse mari la clasarea pe podium şi chiar la câştigarea titlului mondial, naţionala feminină de handbal a terminat pe locul 8 la Campionatul Mondial din China. Eşecurile suferite în faţa Norvegiei şi Spaniei (în ultima secundă de joc) au trimis România în grupa locurilor 5-8, dureroasă atât ca scor (25-35), cât şi ca evoluţie fiind înfrângerea suferită în faţa Germaniei în ultimul meci de clasament.
Eşecul din China înseamnă apusul a ceea ce a fost„generaţia de aur" a handbalului românesc. Carmen Amarei, Narcisa Lecuşanu, Ramona Maier, Ionela Stanca sau Cristina Vărzaru au anunţat că iau în calcul retragerea de la naţională, iar din urmă nu vin foarte multe handbaliste de top.
Umilinţa de la belgrad: Serbia - România 5-0
O campanie de calificare începută dezastruos la Cluj, cu un şocant 0-3 cu Lituania, s-a terminat şi mai prost. În penultimul meci al grupei, România a fost îngenuncheată la Belgrad de Serbia, scor 0-5, suferind una dintre cele mai mari umilinţe fotbalistice din ultimii ani. După acel meci, a izbucnit şi scandalul Adrian Mutu - Răzvan Lucescu, fotbalistul petrecând înainte şi după partida cu sârbii.

Tricolorii nu s-au mai calificat la un Campionat Mondial din 1998, iar speranţele noastre se leagă acum de viitoarele preliminarii, pentru Europeanul din Polonia şi Ucraina. La începutul lui februarie ne vom afla adversarii, iar în septembrie vor începe şi meciurile. Până atunci, vizionare plăcută a Mondialului din Africa de Sud!
Adrian Diaconu, învins cu o mână
Pugilistul profesionist din Ploieşti nu a reuşit să recupereze titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC. Cu toate că rivalul său, canadianul Jean Pascal, a acuzat dureri la braţul drept în timpul disputei de la Montreal, românul nu a reuşit să profite, pierzând meciul la puncte.
Pentru Adrian Diaconu, această înfrângere înseamnă mai mulţi paşi în spate, iar şansele de a boxa din nou cu centura pe masă s-au redus drastic. Cu toate acestea, Diaconu a anunţat că nu agaţă mănuşile în cui, fiind decis să demonstreze că nu şi-a spus ultimul cuvânt în boxul profesionist. Diaconu îşi va relua antrenamentele cu Interbox, aşteptând o nouă şansă.
Liga Europa, dezamăgire cruntă
Bucuria participării masive în Europa s-a estompat prea repede. Steaua, Dinamo, CFR Cluj şi FC Timişoara au avut o prestaţie dezastruoasă în cea de-a doua competiţie intercluburi. Steaua a fost singurul cap de serie din Liga Europa care a terminat pe ultimul loc, nefiind capabilă să câştige nici măcar un meci cu Şerif Tiraspol, echipa cel mai slab cotată din grupa respectivă.

Chiar dacă a fost singura formaţie care a sperat până în ultima etapă la calificare, Dinamo a încasat şapte goluri de la Galatasaray şi patru de la Panathinaikos în meciurile care au contat, în vreme ce CFR Cluj şi Timişoara şi-au „adjudecat" poziţia a patra din patru echipe. În două etape, echipele noastre nu au marcat niciun gol.
ECHIPA DE CUPA DAVIS
După o prezenţă de opt ani în elita Cupei Davis, echipa României a pierdut „barajul" din Suedia, retrogradând în grupa a doua valorică. Această nereuşită a coincis cu retragerea lui Andrei Pavel, cel de numele căruia s-a legat menţinerea în Grupa Mondială. Cum perspectivele nu sunt deloc optimiste, cele trei finale jucate de România în anii '70 se vor îndepărta şi mai mult.
Stuttgart - Urziceni 3-1
Urziceniul a fost singura echipa românească cu şanse de calificare în optimile Ligii Campionilor, cu o etapă înainte de finalul grupelor. Deşi o remiză le era suficientă, campionii din România au „reuşit" performanţa să primească trei goluri în primele zece minute, iar senzaţia că suntem încă departe de fotbalul mare ne-a revenit brusc. Oricum, drumul lor a impresionat.

Lotul de Caiac-canoe
Bilanţ foarte slab pentru o disciplină sportivă care de trei decenii se numără printre furnizoarele de medalii. Singura reuşită (locul 3) a fost obţinută la Canoe 4 (200 m), însă această probă nu figurează în programul Jocurilor Olimpice. Faptul că Ivan Patzaichin nu mai conduce lotul de caiac-canoe e poate principala cauză a declinului unui sport pe care odată îl dominam.
Echipa de rugby
Participantă la toate ediţiile Cupei Mondiale disputate până acum, echipa de rugby a României se află pe locul 4 la jumătatea preliminariilor ediţiei din 2011. „Stejarii" au pierdut cu Rusia (19-28) şi Portugalia (21-22) pe teren propriu, precum şi în Georgia (23-28), fiind în pericol să rateze calificarea. Meciurile din 2010 pot salva însă situaţia, cu condiţia ca rugbiştii noştri să-şi depăşească limitele.

Marian Drăgulescu, revenire de senzaţie
Măcinat de probleme de sănătate şi personale, Marian Drăgulescu a strâns din dinţi ca nimeni altul. Deşi îşi anunţase retragerea după Jocurile Olimpice de la Beijing, gimnastul de la Dinamo a avut o comportare remarcabilă la Campionatul Mondial de la Londra, uimind din nou prin execuţiile sale lumea gimnasticii.
Cel poreclit „Marocanul" a cucerit medalia de aur la sol şi la sărituri, la cel de-al doilea aparat fiind urmat de colegul său de club Flavius Koczi. Pentru cei tentaţi să abandoneze prea repede lupta, Marian Drăgulescu e exemplul ideal de ambiţie şi dăruire. Zestrea sa numără acum opt medalii de aur la campionatele mondiale, un palmares greu de egalat.
Românii sunt urmaşii lui D'Artagnan
De la echipa de sabie a României a venit poate cea mai plăcută surpriză a acestui an. În componenţa Tiberiu Dolniceanu (CSM Iaşi), Cosmin Hânceanu (Steaua), Florin Zalomir şi Rareş Dumitrescu (Dinamo), echipa de sabie a uimit prin câştigarea titlului mondial, într-o finală contra Italiei (scor 45-44) nerecomandată cardiacilor. La 40-34 pentru Italia, în scenă a intrat Rareş Dumitrescu.

Acesta a dus scorul până la 43 egal, a preluat conducerea, a fost la rândul lui egalat, însă a câştigat asaltul decisiv. Rareş Dumitrescu a luat şi „argintul" la individual, dovedind că sabia românească nu s-a tocit după retragerea lui Mihai Covaliu, devenit între timp antrenorul noii generaţii de muşchetari.
Luce şi Raţ au pus mâna pe Cupa UEFA
Dacă fotbalul românesc nu se poate lăuda cu multe reuşite, compatrioţii noştri de la Şahtior Doneţk au izbutit să pună mâna pe ultima Cupă UEFA, transformată apoi în Liga Europa. Cu Mircea Lucescu pe bancă şi Răzvan Raţ în teren, echipa din Ucraina a învins-o pe Werder Bremen în finala de la Istanbul, câştigând preţiosul trofeu. O răsplată meritată pentru „antrenorul total", un om care trăieşte şi respiră pentru fotbal.
Dovada cea mai bună: aflat pe patul de spital, după o criză cardiacă, Lucescu a continuat să dea indicaţii prin telefon. Cât despre Raţ, interesul celor de la Real Madrid în acest final de an e dovada ascensiunii unui fotbalist pe care nu-l dă afară talentul din casă, dar ce şi-a clădit cariera pe multă muncă.
Lucian Bute - braţe de oţel, inimă de campion
Bute e un gentleman în sportul nobil, pentru că există o estetică fie şi în modul în care împarte pumni. Iar în afara ringului, campionul e un monument de bun-simţ, un băiat de excepţie, care ştie să preţuiască ce a obţinut cu trudă şi sânge în sala de antrenament. Povestea românului merge mai departe.

Lucian Bute rămâne campion mondial la box şi promite să ne ofere alte nopţi albe de neuitat. În luna noiembrie a acestui an, gălăţeanul şi-a apărat cu succes centura la categoria supermijlocie IBF. Lucian l-a învins prin KO, în repriza a 4-a, pe mexicanul Librado Andrade într-o gală organizată în Canada. În ianuarie, Bute se întoarce la antrenamente şi urmează a-şi pune din nou centura în joc în luna aprilie a lui 2010.
Rangers - Urziceni 1-4
Chiar dacă nu s-a calificat mai departe, Urziceniul a reuşit cel mai bun traseu al unei echipe româneşti în Liga Campionilor. În istorie va rămâne victoria cu 4-1 de la Glasgow, cu Rangers, un succes ce a captat atenţia Europei, aducând în prim-plan o echipă construită din nimic de Dan Petrescu. Şi victoria cu Sevilla, de la Bucureşti, în faţa uneia dintre cele mai titrate echipe va rămâne o bornă importantă.
Ping-pong de aur
Într-un sport dominat de chinezi, inclusiv pe „Bătrânul Continent" - mulţi dintre ei concurează pentru ţări europene -, dublul Elizabeta Samara şi Daniela Dodean au cucerit medalia de aur la Campionatul European . Împreună cu Andrei Filimon, Samara a cucerit „bronzul" la dublu mixt, pe locul 3 terminând şi echipa masculină de tenis de masă.

Minunea de la Liberec
Dinamo a trecut într-o săptămână de la agonie la extaz. Învinşi cu 2-0 de Slovan Liberec şi penalizaţi cu meci pierdut cu 3-0, din cauza incidentelor cu suporterii, dinamoviştii au reuşit o reabilitare miraculoasă în returul din Cehia. „Câinii" au marcat de trei ori, au trimis meciul în prelungiri şi s-au calificat la penalty-uri în ceea ce va rămâne în istoria fotbalului românesc drept „minunea de la Liberec".
Echipajul de 8+1
Într-o nouă formulă, „barca amiral" a canotajului românesc (Roxana Cogianu, Ionela Neacşu, Maria Bursuc, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu, Eniko Barabas şi Teodora Stoica) a cucerit titlul european, terminând pe locul doi finala Campionatului Mondial de la Poznan. Un plus pentru Nicoleta Albu (Olimpia) şi Carmen Lupaşcu (Dinamo), clasate pe podium la Europene şi la Mondiale la dublu rame.
























































