VIDEO Vedetele TV, între „tanc rusesc“ şi strategii de PR

0
0

Cele două ore de program TVR au luat sfârşit după prăbuşirea comunismului. Firesc, o nouă generaţie de crainice, dezinvolte şi idealiste, a încercat să se impună. Televiziunea postdecembristă a început timid. A marcat „Revoluţia“ prin replica Andreei Esca: „Bună seara, România, bună seara, Bucureşti!“, iar azi promovează „monştrii“.

La începutul anilor '90, doamnele din vechea gardă, Cristiana Bota, Sanda Ţăranu şi Delia Budeanu au predat ştafeta unei generaţii tinere, ambiţioase, plină de speranţe, care a deschis drumul televiziunii postcomuniste.

VIDEO Ştefan Bănică jr.: „Nu mi-am ales această meserie  ca să fiu vedetă“

Dan Negru: "Recunosc! Şi eu am deschis uşa non-valorilor la tv"

Cătălin Botezatu:„Am învăţat să apreciez o altă artă“

FOTO Cine le pozează pe vedetele din România

Cenzura ce funcţionase până atunci şi care se manifesta de la textele de prezentare până la ţinuta crainicelor a dispărut şi a lăsat, în cele din urmă, loc libertăţii de exprimare pe care şi-o doreau românii. Cristiana Bota povesteşte că după Revoluţie a simţit că venise clipa să se retragă din faţa camerei, atunci când au venit „colegele mai tinere": Cristina Ţopescu, Carmen Movileanu, Tania Budi, Despina Moiceanu, Mirela Atanasiu Tănăsescu, Lia Mărăscu, Iuliana Marciuc.

„Au venit, le-am pregătit şi atunci mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Trebuie să ai grijă să nu te infiltrezi în viaţa de zi cu zi a celor tineri, să fii în umbra lor, dar să nu invadezi. Dacă ei au considerat că nu mai e nevoie de cei dintr-o anumită generaţie, trebuie să ştii să te retragi", consideră fosta crainică a Televiziunii Române.

La rândul său, Iuliana Marciuc, pe care Cristiana Bota o compară cu „un tanc rusesc", îşi aminteşte că imediat după căderea Cortinei de Fier cei din noua generaţie se pregăteau pentru o adevărată Revoluţie a televiziunii.

Aşteptări mari, paşi mici

„Ne aşteptam la foarte mult, să apară peste noapte toţi acei scenarişti care nu erau lăsaţi de regimul comunist să se afirme. N-a fost aşa, timpul a arătat că divertismentul de calitate se face foarte greu şi foarte puţine emisiuni în anii ăştia au avut calitate", spune cu regret omul de televiziune.

Analistul media Iulian Comănescu consideră că aşteptările publicului nu erau mari după Revoluţie şi, în lipsă de alte oferte, românii înghiţeau ceea ce primeau. „La începutul anilor '90, publicul era unit în cuget şi-n simţiri, fiindcă nu avea între ce posturi TV să se împartă. Dezamăgit, fiindcă TVR-ul acelor ani nu îi satisfăcea aşteptările. Posesor de timp la discreţie, pentru că nu avea bani pentru concedii, ieşit în oraş şi altele asemenea. Acum, acelaşi public e pe dos şi, poate, un pic mai obosit şi mai puţin amator de filme grele şi programe serioase în prime-time", susţine acesta.

Statutul de „vedetă de televiziune" avea în acea perioadă o cu totul altă conotaţie pentru că nimeni nu încercase să promoveze crainicii de ştiri. În România exista un singur brand personal, cel al lui Nicolae Ceauşescu. Statut de vedetă aveau oarecum actorii şi cântăreţii, dar nu numai prin ceea ce făceau la TV.

Iuliana Marciuc observă faptul că, la începutul anilor '90, calitatea producţiilor era superioară celor de astăzi, dar şi că se acorda mai multă importanţă persoanelor care apar pe ecran.

image

Iuliana Marciuc face parte din prima generaţie postdecembristă

„Bună seara România!"

Un moment important în evoluţia televiziunii postdecembriste a fost apariţia postului „Tele 7 abc" în 1994, televiziune unde au debutat multe dintre vedetele de televiziune pe care le vedem şi astăzi pe micul ecran: Oreste, Mircea Badea, Teo Trandafir sau Mihaela Rădulescu.

Adevărata Revoluţie în audio-vizual avea să se întâmple la 1 decembrie 1995, când a apărut Pro TV-ul. Atunci a intrat în istorie celebra replică rostită de Andreea Esca: „Bună seara, România, bună seara, Bucureşti! Pro TV te salută!", precum şi sacoul roşu pe care îl poartă la fiecare aniversare a postului. În plus, tunsoarea sa a creat o adevărată modă printre prezentatorii şi reporterii de ştiri. Pro TV se comportă ca o „fabrică de creat vedete", pentru că la mijlocul anilor '90 îşi încep activitatea şi ajung cunoscuţi Lucian Mîndruţă, Andreea Berecleanu, Mihai Dedu, Florin Busuioc sau Andi Moisescu.

image

Florin Călinescu şi Claudia Schiffer la „Chestiunea zilei“

Mărirea şi decăderea lui Teo

„Florriiiiiiiiiiiiinnn Căălineeesssccuuuuuuuuu" a făcut istorie cu celebrul talk-show „Chestiunea zilei", emisiune inspirată după cea a lui Jay Leno. După ce în 2001 a părăsit Pro TV, vedeta a intrat într-un con de umbră şi a fost departe de a mai atinge succesul obţinut cu „Chestiunea zilei". O soartă asemănătoare a avut-o şi Teo Trandafir, cu „Teo Show" la Pro TV, între 2001 şi 2006. Importantă este însă şi emisiunea produsă de Valeriu Lazarov şi prezentată de Andreea Marin, „Surprize surprize", între 1999-2008. Emisiunea lacrimogenă de la TVR1 reunea familii despărţite de distanţă şi ajuta oameni în dificultate. Celelalte posturi au produs puţine vedete, iar excepţii au fost Marius Tucă şi Robert Turcescu.

Bocăneţ încă aduce audienţă

Iuliana Marciuc observă regresul televiziunii: „Am ajuns să-l regret pe Bocăneţ. Putea face adevărate spectacole de regie, de costume, într-o vreme în care avea la dispoziţie mult mai puţine mijloace tehnice decât acum. Astăzi aducem audienţe mari la TVR cu momente de arhivă, realizate în acei ani". Iulian Comănescu consideră că pe ecranele TV apar mult prea des „oameni ridicoli, măscărici care se vor conştiinţe ale naţiei sau adormiţi cu grimase serioase".

„Dansez pentru tine" nu are ambiţii şi virtuţi revoluţionare

image

Piaţa TV din România nu cunoaşte în prezent un mecanism valoric care să aşeze oamenii pe nişte scări ierarhice. Astăzi, statutul de vedetă s-a deteriorat şi a cedat locul „celebrităţilor", care ies în evidenţă cu viaţa lor personală şi mai puţin prin domeniul lor de activitate.

Există astfel două cicluri de notorietate: „Cel de pe posturile tabloidizate, în care sunt căutaţi, circulaţi şi manipulaţi monştrii, ciudaţii, oamenii fără discernământ, şi cel de pe posturile aşa-zis serioase, unde se cultivă oamenii convenabili, previzibili, conectaţi la structurile politice şi de altă natură", este de părere analistul media Iulian Comănescu. Din categoria celor care ies în evidenţă prin viaţa personală, se înscrie şi Ilinca Vandici (foto), de la Antena 2.

image

Teo Trandafir, „ultimul mohican“ din televiziune

Teo, ultima mare vedetă TV

„Nava amiral" a televiziunii din România este în momentul de faţă „Dansez pentru tine", emisiune prezentată de Ştefan Bănică Jr, la Pro TV, şi lider de audienţă în divertismentul de televiziune. „E un show bun, popular, dar lipsit de ambiţiile şi virtuţile revoluţionare pe care le avea un Florin Călinescu la acelaşi Pro TV, acum vreo 12-13 ani", adaugă analistul.

Posibilităţi de redresare există în măsura în care va exista producţie culturală serioasă şi dacă patronii televiziunilor vor investi în programe de calitate.
„Teo Trandafir, ultima mare vedetă TV apărută în România, avea o emisiune-burlan, în care făcea cam ce voia, pornind de la un desfăşurător deloc detaliat. Chiar dacă a avut succes, felul ei de-a face lucrurile e departe de cel al pieţelor TV civilizate. Acesta e un simptom pentru modul cum se petrec lucrurile în industria divertismentului TV din România", completează Iulian Comănescu.

În urmă cu 20 de ani, o Românie trezită dintr-un somn de jumătate de secol încerca să digere libertatea. La fel ca vitrina unuia dintre multele buticuri „capitaliste", unde existau, „în consens", şi dresuri-plasă, şi Bonibon, şi lănţişoare de aur, ceea ce mult mai târziu avea să se numească showbiz autohton a testat, la început, o formulă bazată pe imitaţie, kitsch, dar şi inovaţie. Ce seriale urmărea publicul în anii '90, pentru ce desene animate chiuleau cei mici de la şcoală, care erau melodiile ce nu lipseau de la nicio petrecere şi ce vedete lansa televiziunea, dar şi cum s-au transformat toate acestea timp de două decenii, aflaţi din serialul publicat în „Adevărul".

image
Vedete


Ultimele știri
Cele mai citite