VIDEO Tiger Woods sporeşte veniturile Yahoo!
0
Presupusele aventuri ale jucătorului american de golf Tiger Woods, care au ocupat primele pagini şi orele de vârf în media americană, constituie o pâine bună de mâncat şi pentru Yahoo!, stimulând accesările şi, implicit, publicitatea, a declarat vădit satisfăcut Carol Bartz, preşedintele-director general al portalului internet.
'Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Tiger', a exclamat acesta, parafrazând adagiul God bless America.
'Am avut în această săptămână un ajutor imens: prime pagini, informaţii, sport, bârfe..., Woods a fost în toate secţiunile', a spus Bartz într-o conferinţă. 'A fost mai bine decât la moartea lui Michael Jackson, pentru că este mai degrabă dificil să plasezi o publicitate lângă o înmormântare', a adăugat patronul gigantului internet.
Tiger Woods a prezentat scuze miercuri pentru că a avut 'fracturi de comportament' şi 'şi-a trădat familia', după ce au izbucnit bârfele privitoare la legăturile sale amoroase, urmare a straniului accident de maşină în plină noapte, la ieşirea din luxoasa sa proprietate de la Orlando, în urmă cu 10 zile.
Cel mai bun jucător de golf din lume, 33 de ani, este creditat cu cel puţin 10 amante de presa mondenă, care se află pe toate posibilele urme ale cuceririlor miliardarului.























































