VIDEO Lee Thompson Young, un fost actor Disney, s-a sinucis la doar 29 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Lee Thompson Young, un fost copil-vedetă al postului Disney, a fost găsit mort la domiciliul său. Cel mai probabil, actorul în vârstă de 29 de ani s-a sinucis, potrivit reprezentanţilor Poliţiei din North Hollywood, citaţi de BBC.

Trupul lui Thompson a fost descoperit în casa acestuia din North Hollywood, luni, cu o rană provocată prin împuşcare, potrivit aceleiaşi surse. Tânărul Thompson a devenit cunoscut după ce a interpretat rolului unui agent secret în seria Disney „Famous Jett Jackson“. Recent, interpreta rolul unui detectiv de poliţie din Boston, Barry Frost, în serialul „Rizzoli & Isles“, iar colegii de platou au intrat în alertă atunci când acesta a lipsit de la filmări.

„Lee a fost mai mult decât un tânăr actor strălucit, el a fost un suflet minunat şi blând care, cu siguranţă, ne va lipsi. Vă cerem să respectaţi viaţa privată a familiei şi a prietenilor lui în acest moment foarte dificil“, a declarat managerul actorului, Paul Baruch.

„Suntem extrem de dezamăgiţi. Am pierdut un om blând, inteligent şi cu suflet bun. Lee va fi preţuit şi de către toţi pentru energia sa pozitivă, pentru zâmbetul molipsitor şi pentru farmec“, a spus şi producătorul serialului Rizzoli & Isles, Janet Tamaro.

Actorul s-a născut în Carolina de Sud, în 1984, şi s-a mutat la New York la vârsta de 12 ani, acolo unde a avut şansa de a interpreta rolul principal în serialul „The Famous Jett Jackson“. Serialul a rulat timp de trei sezoane, a fost transformat în film, dar, în 2001, a fost anulat. După această ascensiune în lumea filmului, Young a jucat alături de Chris Comer, în 2004, în filmul „Friday Night Lights“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite