Trei zile de rock, încheiate cu trei ore de show incendiar Guns N' Roses

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guns N' Roses
Guns N' Roses

Un weekend „nebun" s-a încheiat în Capitală. Trei zile de rock au ținut Bucureștiul în priză la festivalul Rock the City. De vineri până duminică muzica a răsunat din parcarea C a complexului Romexpo, schimbând registrul de la trupă la trupă și mulțumind toate gusturile.

Ziua de vineri a adus în fața publicului prezent la eveniment trupe românești precum Lună Amară, Timpuri Noi sau Celelalte Cuvinte, cei din urmă încingând atmosfera pentru capul de afiș al serii, trupa germană Heaven Shall Burn. Din componența festivalului nu au lipsit nici corturile cu bere, sucuri, apă și mâncare și nici mesele și umbreluțele special amenajate pentru cei care doreau să se ascundă de soare și să savureze micii asezonați cu o bere rece.

Deși au existat și nemulțumiți în ceea ce a privit servirea sau sonorizarea, spectatorii, în mare parte tineri, au uitat de supărări în momentul în care pe scenă au urcat membrii trupei Celelalte Cuvinte. Tineri sau mai în vârstă, femei sau bărbați, așezați pe ziare sau stând în picioare, cei din public au cântat alături de trupă și au ignorat căldura și praful. Atmosfera s-a încins și mai tare, iar audiența a întinerit brusc încă de la primele acorduri ale formației Heaven Shall Burn.

Ziua heavy metal a făcut ravagii în rândul tinerilor

A doua zi din cadrul festivalului Rock the City a adus cu sine mai mulți spectatori, în special fani ai muzicii heavy metal, veniți din toate colțurile țării pentru trupe precum Soulfly, Black Label Society sau Machine Head. Nici Lacuna Coil nu au trecut neobservați. Cei doi solişti ai trupei, Cristina Scabbia şi Andrea Ferro, au fost foarte prietenoși pe toată perioada concertului şi au promis, la final, că vor reveni oricând cu plăcere în România.

Nici căldura și nici praful nu i-a împiedicat pe cei prezenți să se bucure de show-ull incendiar oferit de Machine Head. Fie că au așteptat o zi întreagă, fie că au venit înainte de concert, când atmosfera s-a mai răcorit, fanii heavy metalului au fost la fel de energici și de animați când pe scenă au urcat preferații lor. S-au ferit de praful care se ridica de sub bocanci, sau chiar de sub sandale, cum au știut mai bine. Unii au venit gata pregătiți cu măști chirurgicale, alții s-au folosit de tricouri sau de bandanele din dotare, însă toată lumea a plecat mulțumită spre casă.

Robert Flynn, solist Machine Head

Solistul Machine Head, Robb Flynn, foto: Dorin Constanda

Rockul a învins canicula în ultima zi a festivalului

Duminica a fost cea mai așteptată zi a festivalului. Audiența aproape că s-a triplat, parcarea complexului semăna, privită de sus, cu un furnicar. De la puștani până la cupluri de vârsta a treia, înbrăcați care mai de care mai divers, toși așteptau cu nerăbdare trupele preferate să apară în fața lor.
Mulțimea pestriță profita cu grijă de fiecare pauză și avea un traseu bine stabilit. Se îndrepta întâi spre casele de jetoane, apoi spre corturile cu mâncare, unde cozile păreau interminabile, își făcea plinul cu bere, suc sau apă apoi începea „vânătoarea" locurilor de la mesele special amenajate.

După ce ziua s-a deschis cu un adevărat spectacol al trupei Ugly Kid Joe. Solistul formației, Whitfield Crane, le-a dat de furcă bodyguarzilor, preferând ca pe canicula de afară să se „răcorească" cu o „baie" de mulțime. Acesta nici nu a urcat bine pe scenă și a sărit în public, cântându-le fanilor din mijlocul lor. Au urmat apoi în program Within Temptation, The Cult și Evanescence. Publicul a fost încântat de fiecare prestație în parte: „Parcă azi s-a auzit bine la toată lumea. N-au mai fost probleme nici cu sonorizarea și nici cu vocile", îi spune încântată o domnișoară, cu pantaloni înflorați, prietenului ei.

image

Amy Lee, solista Evanescence, foto: Dorin Constanda

Trei ore de show Guns N' Roses

Vedeta zilei, și totodată cea mai așteptată formație la Rock the City 2012, a fost cu siguranță Guns N' Roses. Chiar dacă au existat voci care s-au declarat nemulțumite de prestația lor de la primul concert din România și de faptul că atunci membrii trupei au întârziat aproape două ore, cu toții au așteptat curioși să vadă cum va evolua show-ul.

Când la doar 30 de minute după ora 20.00 (când trebuia să înceapă concertul Guns) tobele au dat semnalul că legendarul Axl Rose va intra în scenă, nimeni nu și-a mai amintit evenimentele neplăcute de la primul concert. Cu mic cu mare s-au strâns cât mai aproape și fiecare în felul lui și-a arătat entuziasmul. Unii au dansat frenetic, alții au cântat, alții doar au aplaudat în ritmul pieselor sau au dat timid din picior, însă la final nimeni nu a părut nemulțumit.

Spectacolul a durat trei ore, conform programului, și a venit la pachet cu o atmosferă pe măsura show-ului, efecte pirotehnice și confeti. Curioșii n-au întârziat nici ei să apară. Cocoțați pe acoperișul clădirilor din jur, au îndurat cu stoicism căldura și au admirat concertul de la înălțime.

„Sunteţi o mulţime foarte mişto, mai venim pe aici", a spus Axl în sfârșitul concertului.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite