Toma Cuzin: Îl văd pe „Firicel“ peste tot pe unde merg
0Toma Cuzin, interpretul lui Firicel din „Las Fierbinţi“, a vorbit despre revenirea pe platourile de filmare şi despre personajul care i-a adus notorietatea.
Actorul, în vârstă de 43 de ani, spune că se simte minunat să fie din nou pe platourile de filmare, după o pauză impusă de pandemia de COVID-19: „Nu a fost o pauză prea mare, dar indiferent de cât de mică sau mare este o pauză de filmări, revenim cu aceeaşi bucurie ca în primul sezon. E minunat, ca de fiecare dată.“, potrivit Click!
Întrebat dacă se gândeşte la personajul său, în viaţa de zi cu zi, actorul a răspuns: „De gândit nu am cum să nu mă gândesc, mai ales că-l văd pe Firicel destul de des, zilnic, peste tot pe unde merg.“
Toma Cuzin a dat asigurări că se înţelege foarte bine cu colegii săi de platou, însă vizitele nu sunt atât de dese. Mulţi dintre ei se văd doar la ocazii speciale, mai ales că petrec aproximativ şase luni împreună pe platourile de filmare pentru „Las Fierbinţi“.
Actorul a povestit şi cine l-a influenţat să devină actor: „Cel care m-a inspirat şi mi-a deschis mintea este Andi Vasluianu. Dar ambiţia de a da la actorie vine din orgoliu, motivaţia a fost dragostea faţă de soţia mea, care îşi dorea să cunoască lumea teatrului, ea fiind la rândul ei studentă la Arte. Şi, bineînţeles, ce m-a ţinut şi ajutat a fost nevoia de cultură, pe care abia o cunoşteam.“
A muncit cu sufletul
De asemenea, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, actorul povestea cum i-a ieşit Firicel din „Las Fierbinţi“ în cale: „Mi-a spus de el Dragoş Bucur. Am dat probă, nu ştiam ce se întâmplă, am venit cu o propunere de abordare a textului, am venit cu ceva în plus, m-am gândit dincolo de textul de la probă şi asta le-a plăcut la mine. De exemplu, în primul sezon, personajele jucate de mine şi de Adrian Văncică erau secundare, eu trebuia să apar doar în trei episoade, dar mi-am făcut bine treaba. Eu am muncit cu sufletul, nu cu creierul.“
Toma Cuzin a mărturisit şi că, pentru a-l interpreta într-un mod autentic pe Firicel, s-a inspirat din mai multe persoane din trecutul lui: „M-au inspirat foşti colegi de pe şantier, râsul este al fostului meu profesor de actorie, Puiu Şerban, de exemplu, la el l-am auzit prima dată.“
Actoria l-a ajutat pe Toma Cuzin să se descopere şi l-a învăţat să fie autentic. Probabil ăsta este şi motivul pentru care nu se va obişnui niciodată cu succesul şi va rămâne mereu cel mai simplu om celebru, după cum însuşi a mărturisit: „Nu mă aşteptam, nu mi l-am asumat şi nu cred că mi-l voi putea asuma vreodată. Dar e mult spus succes, am căpătat un anumit tip de popularitate, iar pentru asta nu eşti pregătit niciodată. Eşti pregătit poate doar dacă asta îţi doreşti dintotdeauna. Eu încă n-am învăţat să fiu omul de succes.“
Actorul mărturisea şi că, uneori, popularitatea îl agasează, dar asta doar din cauza lipsei de educaţie a unora. „Până la urmă trebuie să-i înţelegi şi pe aceştia, aşa îşi manifestă bucuria, chiar dacă mai mitocan sau mai de prost gust. Suntem oameni înainte de a fi actori. Cu trăirile noastre, cu probleme, cu bune şi cu rele. Dar asta-i meseria.“
Întrebat dacă i-a fost vreodată teamă că va rămâne veşnic Firicel, Cuzin a răspuns: „Mi l-am asumat, mi-am asumat orice. Dacă se termină serialul, voi face altceva, chiar dacă în memoria colectivă poate voi rămâne Firicel. Dar oamenii uită mult mai repede azi decât acum 20-25 de ani, pentru că au acces la mult mai multe informaţii şi lumea se schimbă mult mai repede.“
Toma Cuzin spune cu recunoştinţă că anul trecut nu a pierdut nimic din cauza pandemiei de COVID-19, însă a câştigat enorm: timp cu familia. Are o singură dorinţă materială pentru anul acesta: să-şi cumpere o casă, potrivit Click!.