Teo a început să meargă
0Starea fostei prezentatoare TV Teo Trandafir se îmbunătăţeşte, potrivit unui comunicat al clinicii AKH din Viena. Teo Trandafir este capabilă să se ridice din pat şi să meargă, nu însă fără ajutor.
Reprezentanţii clinicii au anunţat că, dacă progresele continuă, deputata PDL va fi mutată în salon în câteva zile. „Starea doamnei Teodora Trandafir se îmbunătăţeşte continuu. Este în continuare sub atentă supraveghere la secţia de terapie intensivă, însă este deja pe picioarele ei şi poate merge asistată", se arată în comunicat.
Medicii susţin că pericolul imediat pentru viaţa ei a fost depăşit cu succes, graţie eforturilor echipei interdisciplinare de specialişti. „Am putea s-o mutăm înapoi în salonul standard de la clinica de chirurgie până la sfârşitul acestei săptămâni", a declarat profesorul Michael Gnant.