Surpriză imensă pentru o româncă stabilită în Franța: a realizat tortul pentru aniversarea lui Jennifer Lopez fără să știe
0Jennifer Lopez a avut parte de o aniversare specială la Paris, cu câteva zile înainte de a împlini 57 de ani. Artista a fost sărbătorită de familie și de prietenii apropiați în cadrul unei petreceri organizate de românca Anastasia Soare, cunoscută drept „Regina Sprâncenelor”.

Evenimentul a avut loc în perioada în care Jennifer Lopez se afla în capitala Franței pentru Săptămâna Haute Couture, iar printre invitați s-au numărat persoane apropiate vedetei. Momentul aniversar a fost completat de un tort spectaculos, realizat de o altă româncă, cofetara Ruth Cosarba.
Tortul aniversar al lui J.Lo, creat de o româncă
Andreea Altay, cofondatoare Anastasia Beverly Hills România, a povestit că a contribuit la organizarea cinei aniversare a artistei, eveniment pregătit de Anastasia și Claudia Soare.
„Pentru un eveniment de o asemenea anvergură, fiecare detaliu contează, iar tortul a fost, în mod sigur, elementul central al serii. Au realizat un tort de o frumusețe extraordinară și de un gust excepțional. A fost apreciat de toți invitații și, în mod sigur, cred că a contribuit la magia serii. Partea cea mai frumoasă este că ei nu au știut nicio clipă cui îi era destinat acest tort”, a declarat aceasta pentru Antena 3 CNN.
Potrivit ei, tortul a fost apreciat de toți invitații, însă cei care l-au realizat nu au știut inițial că desertul era destinat uneia dintre cele mai cunoscute vedete din lume.








Cofetara româncă nu a știut pentru cine pregătește tortul
Ruth Cosarba, cofondatoarea cofetăriei Nidas Art Cake, a povestit că totul a început ca o comandă obișnuită.
„Andreea, PR-ul Anastasiei Soare, cu care am colaborat acum doi ani pentru tortul aniversar al Anastasiei, ne-a transmis cerințele legate de design și livrarea tortului, fără să ne spună niciun detaliu”, a explicat aceasta.
Abia după ce tortul a fost livrat la eveniment, echipa a aflat că desertul fusese creat pentru Jennifer Lopez.
„Cel mai emoționant moment a fost când am văzut imaginile de pe rețelele de socializare și apoi reacția ei. Atunci am realizat cu adevărat unde a ajuns munca noastră și, ca artist cofetar, este o satisfacție enormă”, a mai spus Ruth Cosarba.























































