Stela Popescu va fi „Mamaia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Stela Popescu joacă în „Mamaia“, un lungmetraj  regizat de Jesus del Cerro şi produs de Alma Sârbu, ale cărui filmări au început săptămâna aceasta.

După „Ho Ho Ho" şi „Naşa", filme lansate în anii trecuţi, „S-a Furat Mireasa" şi „Ho Ho Ho 2 - O Loterie de Familie", programate pentru lansarea în cinematografe anul acesta, producătorul Alma Sârbu şi regizorul Jesus del Cerro filmează zilele acestea „Mamaia", cel mai nou proiect MediaPro Pictures, potrivit unui comunicat. Rolul principal este jucat de îndrăgită actriţă Stela Popescu (77 de ani).

Scenariul lui Collin Blair, după o idee a lui Bogdan Mirică, spune povestea unei bătrâne, Matilda, care ţine piept unui „afacerist" feroce, unui rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda în care locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.

Prima scenă, filmată luni

Actriţa Stela Popescu este încântată de rol. „Invitaţia Almei mi-a făcut mare plăcere şi mi-a inspirat încredere încă de la prima discuţie pe care am avut-o. Rolul este foarte interesant şi cu priză la public, iar pentru mine publicul este primul ca importanţă. Mărturisesc că sunt puţin emoţionată, pentru că eu nu am făcut roluri foarte mari în film, dar mă ajută extraordinar Jesus, care este un om calm, inteligent şi hotărât", spune ea.

Prima secvenţă, filmată luni, le-a adus împreună pe experimentata actriţă şi pe mai tânăra sa parteneră de scenă. O situaţie normală, o vizită obişnuită pe care tânăra i-o face Matildei, le-a dat ocazia celor două să se cunoască mai bine şi să îşi dea seama că se înţeleg de minune. Filmările sunt programate să dureze trei săptămâni şi jumătate şi vor avea loc în Bucureşti. Printre piesele în care a jucat Stela Popescu se numără „Omul care a văzut moartea", „Mama Boema", „Boema, slăbiciunea mea". Actriţa a jucat 18 ani în „Preşul", 12 ani în „Peţitoarea" şi 10 ani în „Plicul".

A lucrat cu importanţi regizori de teatru şi film, printre care Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. Stela Popescu are o activitate intensă şi în cinematografie, în care a debutat în 1958, în pelicula „Alo? Aţi greşit numărul".

"Rolul este foarte interesant şi cu priză la public. Mărturisesc că sunt puţin emoţionată, pentru că eu nu am făcut roluri foarte mari în film, dar mă ajută extraordinar Jesus, care este un om calm, inteligent şi hotărât.
Stela Popescu actriţă

Citiţi şi:
Teatrul "Bacovia" în sărbătoare. Începe Gala Star

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite