Reese Witherspoon se mărită din nou
0
Reese Witherspoon
Actriţa Reese Witherspoon (34 de ani), cunoscută din filmul „Blonda de la Drept“, s-a logodit recent cu agentul hollywoodian Jim Toth (40 de ani), cu care are o relaţie de la începutul acestui an, informează Reuters.
În ianuarie 2010, Reese s-a despărţit de actorul Jake Gyllenhaal, după trei ani de relaţie.
Actriţa s-a măritat pentru prima oară la 21 de ani, cu Ryan Phillippe, partenerul din filmul „Tentaţia seducţiei", cu care are doi copii, Ava, în vârstă de zece ani, şi Deacon, în vârstă de şase ani.
Witherspoon şi Phillippe au divorţat după şapte ani de căsnicie. Actriţa va putea fi văzută pe marile ecrane în februarie, în comedia „How Do You Know?".