Reacţia inedită a lui Radu Vâlcan când Adela Popescu a anunţat sexul celui de-al treilea copil: „Nu pot să cred, o să avem patru copii“
0Prezentă în studioul „Vorbeşte lumea“, Adela Popescu a anunţat sexul viitorului membru al familiei. Fericita mămică a povestit ce reacţie a avut soţul ei, actorul Radu Vâlcan, la aflarea veştii.
Deşi în culmea fericirii pentru că va fi tată pentru a treia oară, pentru că dorinţa lui este să aibă şi o fată, actorul are planuri pentru cel de-al patrulea copil.
„Sunt în 17 săptămâni, asta ştim. Nu am greţuri, nu mi-a fost rău. Este băieţel, tot băieţel. Cel mai amuzant este că este tot băiat. Reacţia soţului a fost cea mai tare: «Nu pot să cred, o să avem patru copii». Ştii ce a vrut să zică? O să mai facem unul până iese fetiţă. Noi ni l-am dorit foarte mult acest copil şi eu m-am imaginat mamă de trei băieţi! O să fiu regina lor”, a spus Adela la PRO TV.
„S-au bucurat mult şi bunicii. Nu mai ţin minte cine a fost prima persoană care şi-a dat seama, cred că o tocmai colegii de la PRO TV. Mi-au spus că ar trebui să fac testul de sarcină, practic ei m-au trimis să-mi fac testul. Şi l-am făcut şi uite că a ieşit aşa. Şi tu (n.r. – Cove) te-ai prins la un moment dat”, a mai spus prezentatoarea.