Prințul Harry a susținut în instanță că presa „josnică” are mâinile pătate de sânge
0Prințul Harry a lansat marți un atac dur la adresa presei „josnice”, acuzând tabloidele că i-au ruinat adolescența și relațiile amoroase pe care le-a avut. Fiul regelui Charles al III-lea a depus mărturie în procesul pe care l-a intentat împotriva editorului tabloidul britanic Daily Mirror, relatează Reuters.
Prințul Harry, primul membru al familiei regale care a depus mărturie în instanță în ultimii 130 de ani, se numără printre cele 100 de persoane care au intentat un proces împotriva Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicațiilor Daily Mirror, Sunday Mirror și Sunday People. Editorul publicațiilor este acuzat de interceptări telefonice și colectarea ilicită de informații între 1991 și 2011.
Fiul regelui Charles al III-lea a fost văzut zâmbind în timp ce trecea pe lângă o mulțime de fotografi și reporteri, care se aflau la Înalta Curte din Londra. Acesta a fost nevoit să răspundă ore întregi întrebărilor avocatului MGN, Andrew Green, în legătură cu 33 de articole ale căror detalii, conform acestuia, au fost obținute ilegal.
„Fiecare dintre aceste articole a jucat un rol important, un rol distructiv în adolescența mea", a afirmat prințul Harry.
Andrew Green a ținut să prezinte scuze prințului Harry în numele MGN pentru un articol, despre care a admis că cuprindea informații colectate ilegal.
„Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată și nu se va mai întâmpla", a declarat Green, precizând că, în cazul în care instanța va fi de acord că MGN a săvârșit și alte abateri, „veți primi scuze mai ample".
În declarația sa, prințul Harry a dezvăluit că a fost calificat de presă drept „prinț playboy”, „prostănac” și „ratat”. În plus, acesta a mai precizat și faptul că presa ar fi încercat să-i ruineze relațiile amoroase, învinuind tabloidele de despărțirea sa de Chelsy Davy, de micșorarea cerului de prieteni, depresie și paranoia.
„Privind acum în urmă, un astfel de comportament din partea lor este absolut josnic", se mai arată în mărturia lui, adăugând că tabloidele au instigat oamenii la „ură și hărțuire" față de viața sa privată și a soției sale, Meghan Markle.
„Cât de mult sânge va mai trebui să păteze degetele cu care ei scriu înainte ca cineva să pună capăt acestei nebunii?”, a mai precizat prințul Harry.
Prințesa Diana, victimă a interceptărilor telefonice
Fiind întrebat de Andrew Green dacă prin această declarație sugerează că jurnaliștii MGN care au scris articolele din cauza cărora a fost intentat procesul au mâinile pătate de sânge, Harry a afirmat: „Unii dintre editori şi jurnalişti sunt responsabili de a fi provocat multă durere, supărare şi în anumite cazuri - poate din neatenţie - chiar moartea" unor persoane.
Mai mult decât atât, prințul Harry a afirmat că au fost redactate mii, dacă nu milioane de articole despre el, în timp ce Andrew Green l-a întrebat dacă a citit articolele MGN în cauză la momentul publicării lor.
Totodată, Green a încercat să pună sub semnul întrebării declarația fiului regelui Charles potrivit căreia informațiile au fost colectate în mod ilegal și a lăsat să se înțeleagă că suferința acestuia ar fi fost pricinuită de articolele publicate de presă, nu de cele publicate de MGN.
Procesul MGN, care a durat șapte săptămâni, a început în urmă cu o lună. Atât prințul Harry, cât și ceilalți reclamanți au afirmat că interceptările telefonice și colectarea ilegală de informații au fost realizate cu aprobarea editorilor grupului și directorilor executivi.
De asemenea, avocatul fiului regelui Charles, David Sherborne, a afirmat luni că regretata prințesă Diana a fost victimă a interceptărilor telefonice, iar prințul a făcut referire la acest lucru în mărturia sa, aruncând vina pe fostul editor al Daily Mirror, Piers Morgan.
Piers Morgan, care lucrează pentru News Corp a lui Rupert Murdoch, a negat orice implicare sau că ar fi știut de cazuri de interceptări telefonice.
„Mereu am auzit oamenii spunând că mama mea era paranoică, dar nu era. Îi era teamă de ceea ce i se întâmpla, de fapt, și acum știu că și eu eram la fel", a mai adăugat prințul Harry.
MGN, deţinută acum de Reach, a admis anterior că publicațiile sale au fost implicate în interceptări telefonice, soluționând peste 600 de reclamații, însă Green a afirmat că nu există nicio dovadă că fiul regelui Charles al III-lea s-ar fi numărat printre victimele acestei practici.
În plus, editorul publicațiilor a afirmat că unele dintre informații proveneau de la consilieri regali, inclusiv de la unul dintre foștii consilieri ai tatălui său.