Oana Paveluc, la Valentine’s Day Charity Ball
0Oana Paveluc (foto), Miss Universe România 2010, va fi prezentă mâine-seară la cea de-a cincea ediţie a Valentine’s Day Charity Ball – organizată de Fundaţia Blue Heron – care va avea loc la Palatul Ghika din Bucureşti.
Şi în acest an, în cadrul evenimentului se vor strânge fonduri în beneficiul programului de burse universitare destinat tinerilor fără posibilităţi materiale, care urmează studii academice.
Printre momentele inedite ale serii se numără o prezentare de modă, unde vor defila finalistele Miss Universe, dar şi decernarea premiului umanitar „Forget Me Not", care va fi acordat pentru contribuţii remarcabile în societatea civilă românească.
Câştigătorii ediţiilor anterioare ale acestui premiu au fost Dinu Patriciu, Camelia Şucu, principesa moştenitoare Margareta a României şi Anastasia Soare. De asemenea, în cadrul evenimentului de strângere de fonduri, va avea loc şi o expoziţie a patru artişti contemporani: Francis Chiuariu, Alexandru Bunescu, Alexandrina Hristov şi Anca Badea.
Anul acesta, fundaţia Blue Heron şi-a propus să ofere 50 de burse noi în valoare de 1.000 de euro fiecărui student. La eveniment vor fi prezenţi peste 250 de invitaţi.